joi, 16 ianuarie, 2025

Special Arad Logo

    „Familia, în contextul provocărilor actuale”, tema unei conferințe internaționale, susținută de UVVG

    de Special Arad | 18 noiembrie 2024, 2:02 PM | Educaţie

    0

    Comunicat UVVG. Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad a găzduit recent o manifestare științifică de înaltă ținută academică. Este vorba despre conferința ,,Fmilia în contextul provocărilor actuale- Reglementări naționale, europene și internaționale”.

    Aceasta se înscrie în seria manifestărilor științifice desfășurate în cadrul proiectului cu același nume, proiect finanțat de Centrul Cultural Județean Arad și cofinanțat de Asociația pentru Cultură, Educație și Tineret ,,Vasile Goldiș” Arad.

    „Obiectivul principal al acestei conferințe a constat în diseminarea la nivelul comunității academice de la Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, dar și de la universitățile participante la proiect: Universitatea din Padova Italia, Universitatea “Aleksandër Moisiu” din Durrës Albania, Universitatea din Uzhhorod Ucraina, Universitatea București, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Oradea, dar și a partenerilor la proiect, a diferitelor amenințări cu care se confruntă familia contemporană și valorile sale intrinseci, în scopul găsirii unor soluții pentru prevenirea și contracararea acestora.

    Mulțumim în acest sens conducerii Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, în special d-nei Rector, profesor univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, pentru sprijinul deosebit acordat în vederea derulării acestui proiect, precum și corpului profesoral al Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad”, a declarat conf. univ. dr. Daniela Creț.

    În acest sens au fost dezbătute teme de impact și de actualitate în contextul societății contemporane. Una dintre acestea este „The evolution of family law in Italy: from the island of the family to the archipelago of familial relations” /”Evoluția legislației privind familia în Italia – de la insula familiei la arhipelagul relațiilor familiale” – prezentată de cercetătorul științific Giovanni Cinà de la Universitatea din Padova Italia, care subliniază că ,,Reflexiv, căsătoria rămânând, conform Constituției, modelul pe care să se bazeze o familie, este în realitate o opțiune individuală, o oportunitate printre altele asemenea, folosită în mod experimental și progresiv; actul matrimonial devine mai degrabă un act de confirmare decât un început al experienței conjugale și familiale, în timp ce legătura conjugală devine un gen, pentru care căsătoria este o specie protejată, dar care se regăsește în diferite forme de relații de cuplu. Familia se naște nu numai din opțiuni diferite, ci și din legături de filiație și conviețuire, acestea fiind bazele formațiunilor sociale familiale”.

    O altă temă importantă dezbătută a fost: „ Family law in Albania: regulatory responses to the jurisprudence of the ECTHR/ Legislația privind familia în Albania: răspunsuri de reglementare la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului – prezentată de lect.univ.dr. Pranvera Beqiraj de la Universitatea “Aleksandër Moisiu” din Durrës, Albania, care evidențiază că ,,Dezvoltarea dreptului familiei albanez a fost caracterizată printr-o coerență notabilă cu normele europene privind drepturile omului, în special cu cele stabilite de CtEDO. Această aliniere este fundamentală pentru a garanta că drepturile persoanelor, în special cele legate de viața de familie, sunt respectate în conformitate cu standardele internaționale. Au fost aduse modificări notabile sistemului juridic albanez, odată cu încorporarea principiilor CEDO în legislația națională a țării”.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.