Rezultate remarcabile ale elevilor arădeni la etapa națională a Olimpiadei de Limbă și Literatură Română. Olimpiada a avut loc la Satu Mare
Elevii Colegiului „Csiky Gergely” au obținut rezultate remarcabile la etapa națională a Olimpiadei de Limbă și Literatură Română (OLLR) pentru minorități, confirmând încă o dată nivelul ridicat de pregătire și implicare atât al elevilor cât și al profesorilor instituției.
Premierea a avut loc sâmbătă 18 aprilie, la Satu Mare, iar printre laureați se numără elevii Adam Bartiș și Dora Tanko, care au fost distinși cu Premiul al II-lea, respectiv Premiu special pentru prestațiile lor deosebite. Cei doi elevi au fost coordonați de profesor Cristiana Rus.
De asemenea, eleva Hanna Weichelt a obținut Mențiune, sub îndrumarea doamnei profesor Crina Dima, demonstrând o bună stăpânire a competențelor lingvistice și literare. Un alt rezultat notabil a fost obținut de eleva Orsolya Anghel, care a fost recompensată cu Mențiune, fiind pregătită de profesor Bianca Paul Pașcu.
,,Aceste rezultate reflectă nu doar talentul și munca susținută a elevilor, ci și implicarea cadrelor didactice, care contribuie constant la formarea unor tineri capabili de performanță la nivel înalt. Conducerea colegiului felicită elevii și profesorii pentru aceste realizări și le urează succes în competițiile viitoare” a precizat pentru Special Arad, Crina Dima.

Citește și: ACS Șoimii Șimand, victorie clară și calificare în semifinale ligii secunde de futsal
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)