vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Revoluția la Arad (I) Și ce dacă a fost ce n-avea voie să fie?

    de E. Nola | 22 decembrie 2015, 11:57 AM | Recomandările editorilor | Reportaj

    3

    Constatând nostalgic îndepărtarea prin formă și conținut de acele câteva zile care au schimbat fața României în Decembrie 1989, trecându-mi prin minte inclusiv ideea năstrușnică și oarecum neașteptată că nu mai sunt foarte tânăr, m-am gândit să încep o scurtă povestire despre cele trăite de mine la Arad în acele zile.

    Mai este și această scufundare în uitare și lipsă de greutate a celor întâmplate aici, un fenomen oarecum obișnuit, Aradul având obiceiul să intre în istorie pe ușa din dos și să iasă pe fereastră.

    Dincolo de omagierea oarecum goală a importanței jucate de oraș la Unire, în timpurile de demult Aradul a ieșit în față doar prin două evenimente destul de crunte.

    Așa numitul parlament sângeros din Arad din 1131 când, la inițiativa reginei Ilona, aici au fost uciși 68 de nobili considerați vinovați în complotul care a dus la orbirea regelui Bela al II-lea, numit din această cauză cel Orb.

    A mai fost și execuția generalilor revoluționari din 1849, asta după ce orașul a fost bombardat aproape un an întreg din cetatea pe care acum dorim s-o integrăm.
    Privind rolul Aradului în Marea Unire, trebuie să acceptăm punctul de vedere exprimat de doi participanți intervievați de Domnul Horia Medeleanu încă în anii șaizeci ai secolului trecut. Aceștia au prezentat fără fasoane situația, arătând că Aradul a fost ales de guvernul maghiar pentru discuții cu liderii români datorită accesibilității sale, însă rolul său a fost oarecum de moment, Alba Iulia preluând ștafeta imediat după ce a devenit clară imposibilitatea ca ungurii să ofere o soluție problemei naționale din Transilvania.

    În Decembrie 1989 orașul se afla în Luna Cadourilor din țara magazinelor în care sufla vântul și se pregătea de Sărbătorile de iarnă, cum se numea pe atunci perioada cuprinsă între Crăciun și Anul Nou. În Noiembrie a avut loc Congresul care a făcut cât se poate de clară intenția lui Ceaușescu de a merge neabătut pe calea începută după vizitele sale în China și Coreea de Nord de la începutul anilor șaptezeci. Vizita premergătoare din vară a lui Gorbaciov n-a ajutat, dimpotrivă, l-a înverșunat și mai tare pe Marele Cârmaci.

    alimentara si gorbi

    Nu de mult am aflat un alt lucru semnificativ de la un funcționar al Ambasadei chineze de la București care la acel Congres lucra ca traducător din română pentru tovarășii din China, invitați oficial și în mod deosebit. Se știa, Ceaușescu se bazează pe neînțelegerile dintre cei doi mari ai taberei comuniste, independența sa față de Moscova bazându-se pe susținerea Beijingului. Numai că tovarășul pierduse ritmul, nu sesizase schimbările care s-au produs în raportul de forțe, fiind foarte mirat și reticent la sfaturile chinezilor să mai slăbească cu măsurile de austeritate, să încerce oareșce măsuri de liberalizare a regimului.

    pionieri

    Cert este că nemulțumirea era din ce în ce mai palpabilă, însă fără evenimentele de la Timișoara de la mijlocul lunii urma să ne petrecem Crăciunul sub brazii uscați îmbodobiți cu bomboane salon aduse prin micul trafic din Ungaria, uitându-ne cu jind la programele televiziunilor din Belgrad sau Budapesta. Chiar dacă de Revelion programul TVR se prelungea peste cele două ore zilnice, scenetele comice răsuflate și romanțele prost sincronizate nu prea îi mai încălzeau pe arădeni.

    Lucram de zece luni la ziarul local în limba maghiară, Vörös Lobogó, traducerea în oglindă a ziarului românesc Flacăra roșie. Ajunsem acolo printr-o întâmplare. Fericită, nimic de zis.

    La sfârșitul studiilor universitare am fost repartizat la Liceul Avram Iancu din Brad pe o catedră de științe-sociale și istorie. Folosesc termenii de atunci, poate pe unii îi apucă nostalgia, pe alții dorința să studieze mai aprofundat acele vremuri devenite istorie.

    După trei ani de stagiatură obligatorie, am renunțat la catedra de acolo, revenind la Arad cu riscul ca în fiecare an să mă căciulesc pe la Inspectoratul Școlar pentru un loc de suplinitor în învățământ. Soția fiind în branșă și în aceeași situație, treaba nu era foarte simplă.

    Un amic din studenție care lucra, profesor de istorie de altfel, la corectură la ziar, mă anunță la sfârșitul anului anterior de posibilitatea ocupării unui post de redactor, el nefiind interesat, simțindu-se foarte bine corector. Era încă fecior, n-avea obligații de familie.

    Desigur, concursul a fost o formalitate. Discuția cu redactorul-șef a fost amicală și „constructivă”, urmând să mă anunțe când ne vom prezenta în fața prim-secretarului județului, pe vremea aceea o Doamnă tovarășă cu numele de Elena Pugna. În ziua respectivă am fost trezit de redactorul-șef în persoană care s-a prezentat acasă la mine cu mașina din dotare, o Dacia roșie, parcă, să nu întârziem cumva de la întâlnirea decisivă.

    Am așteptat câteva minute în fața ușii masive, redactorul-șef transpira din abundență, eu încercam să înțeleg de ce, fiind sigur în sinea mea că Doamna tovarășa Pugna nu va avea obiecții împotriva persoanei mele. Doamna era de vârstă mijlocie, se ținea bine și chiar dacă purta costumul de uniformă al tovarășelor de rang înalt, se vedea limpede că este o femeie care ține la aspectul și feminitatea ei. Într-o primă instanță i-am spus că sunt impresionat de coafura ei, restul a mers de la sine.

    Redactorul-șef mi-a mărturisit ulterior că transpira din cauza blugilor mei și al părului nițel cam lung. Nu eram nici ras, arătam ca Peter Gabriel pe o casetă VHS cu dungi.

    Se pare însă că Doamna prim-secretar, o timișoreancă de altfel, avea alte precepte despre ce este important la o astfel de întâlnire.

    Am fost încadrat la secția economic și am început imediat un serial despre istoria sociologiei și a psihologiei iar în februarie 1989 m-am deplasat la Timișoara să fac un reportaj la fabrica care producea broscuța ceaușistă: Lăstun.

    (Va urma)

    Lajos Notaros

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Lucian Valeriu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.