Criza de la Astra Rail, provocată de greva spontană a muncitorilor de săptămâna trecută s-a încheiat la fel de brusc precum a început.

Investitorii americani, care deţin pachetul majoritar de acţiuni de 75%, şi-au impus punctul de vedere prin intermediul avocaţilor veniţi de la Bucureşti. Discuţiile purtate cu fiecare angajat în parte au fost cât se poate de scurte, varianta propusă de investitori fiind închiderea fabricii şi chemarea în judecată a greviştilor, pentru o acţiune de protest ilegală, în schimbul acceptării condiţiilor impuse. Adică, a majorării de salariu cu 250 de lei, începând de astăzi, prin semnarea noului Contract Colectiv de Muncă, şi a unei alte majorări salariale începând din 1 octombrie a acestui an. Pe scurt, exact propunerea făcută sindicatului din cadrul fabricii, cu care acesta nu fusese de acord, fiindcă, în baza negocierilor de dinaintea preluării acţionariatului de către americani, noul Contract Colectiv de Muncă urma să fie semnat în luna septembrie a acestui an, şi ar fi trebuit să includă o majorare salarială de minim 40%.

La negocierile care s-au încheiat ieri sindicatul a fost exclus de la discuţii, fiind considerat dintr-odată nereprezentativ. Întâmplarea a fost cel puţin curioasă, având în vedere că astăzi Contractul Colectiv de Muncă se încheie cu sindicatul din cadrul fabricii. Iar majorarea va fi făcută doar pentru muncitori, nu şi pentru angajaţii din managementul fabricii.

Înaintea semnării noului Contract Colectiv de Muncă, liderul sindicatului, Ionel Rusu, ne-a declarat următoarele:

„Necocierile sunt sub aşteptări. Dar nu sunt vina mea, ori a sindicatului, ci a acelei revolte despre care eu nu am încă nişte iţe pe care să le identific. Adică, nu ştiu de unde s-o iau, de unde a început. Din zi în zi, îmi pare tot mai gravă chestiunea, fiindcă mi se dovedeşte că nu e rodul întâmplării. N-a fost nici o revoltă naturală şi spontană, ci este vorba de manipulare grosolană. De aşa manieră încât acei muncitori au convingerea că au fost chiar nişte revoluţionari. Ca noi sub Iliescu, în 1989. Efectiv nu îşi dau seama că au fost folosiţi şi batjocoriţi. Au fost manipulaţi într-un moment cheie al negocierii Contractului Colectiv de Muncă. La negocierile de luni, inclusiv reprezentanţii acţionariatului au fost surprinşi de această torpilă neaşteptată a revoltei. Au crezut că este o manifestare sindicală. Or, dimpotrivă, sindicatului i s-au retezat şansa şi potenţialul. Singurul lucru pe care am reuşit să îl facem a fost să îi convingem pe acţionari că muncitorii care au provocat revolta nu au nici o vină, fiind manipulaţi. Tocmai de-aceea au şi acceptat să plătească trei din cele cinci zile de protest. Am mai obţinut o promisiune pentru investiţii sociale (băi, toalete etc.) care să ridice calitatea locului de muncă la nivelul mileniului trei.”

Astăzi de dimineaţă juriştii fabricii ne-au dat asigurări că vor întocmi şi un comunicat pentru presă, întrucât nu există un birou de relaţii cu publicul.

Pe de altă parte, în cei şase ani de când a fost preluată fabrica de către investitorii germani, salariile muncitorilor din fabrica Astra Rail au crescut, iar beneficiile extrasalariale sunt cele mai ofertante din industria arădeană. Adică servicii medicale, bonuri de masă etc. Însă, puterea de cumpărare a scăzut mult mai mult în aceeaşi perioadă.

A rămas ciudăţenia revoltei de săptămâna trecută, despre originile căreia nu ştie nimeni nimic, însă în urma căreia s-au impus tocmai propunerile acţionariatului. Încheierea acestor negocieri nu înseamnă, totuşi, şi terminarea crizei din interiorul fabricii, conflictele interne mocnind încă. În cazul în care investitorii majoritari vor hotărî închiderea fabricii pe piaţa forţei de muncă ar apărea brusc 2800 de şomeri. Iar Astra Rail ar putea deveni un exemplu pentru industria arădeană. Şi nu unul de bun augur.