Reținut de polițiștii din Ineu, după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu
Polițiștii Secției 5 Poliție Ineu cercetează un bărbat de 38 de ani, din localitatea Răpsig, care la data de 21 decembrie a.c., ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis pe numele său, prin aceea că în noaptea de 20/21 decembrie a.c., s-ar fi deplasat la domiciliul concubinei de 29 de ani, de unde ar fi refuzat să mai plece.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protectie provizoriu.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților Judecătoriei Ineu cu propunerea luării unei măsuri preventive.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)