Restricțiile actualizate în funcție de incidența Covid-19 în județul Arad. Bata, Ghioroc, Pecica, Șeitin intră și ele sub restricțiile aferente ratei de peste 7,5





În urma celei mai noi ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-au actualizat restricțiile care trebuie aplicate în localitățile din județ, în funcție de rata de incidență. Astfel, pentru municipiul Arad și Vladimirescu (care au rata 11,93, respectiv 12,46), restricțiile aferente acestei categorii se vor aplica pentru încă 14 zile.
Amintim că restricțiile ce privesc închiderea magazinelor la ora 22, oprirea circulației persoanelor la ora 20 (cu excepțiile celor cu certificat de vaccinare) și purtarea măștii de protecție se aplică în weekend pentru localitățile cu incidențe cuprinse între 6-7,5, respectiv în fiecare zi pentru localitățile cu incidențe peste 7.5 și se anulează doar dacă incidență într-o localitate scade sub 5,5, respectiv sub 7.
Alte măsuri strabilite în ședință:
Intră în categorie de rată de incidență între 4 și 6: Petriș, Zărand, Seleuș și Felnac urcă în această categorie, dar își păstrează termenele, singura modificare a restricțiilor fiind la sălile de sport unde accesul se va face pe baza certificatului verde. Petriș – 20.10, Felnac – 22.10, Zărand – 29.10, Seleuș -30.10. Se prelungesc măsurile cu 14 încă zile la Șicula.
Peste 6: închiderea magazinelor (comerț și prestări servicii) la ora 22 și oprirea circulației persoanelor la ora 20 (excepție persoanele vaccinate și trecute prin boală). Se aplică doar în zilele de weekend (vineri, sâmbătă, duminică).
Localitățile care sunt acum în această categorie sunt Șeitin, Săvârșin, Zimandu Nou, Ineu, Păuliș, Almaș, Birchiș. La Birchiș incidența a scăzut la 6,11 de la o valoare de peste 7,5, astfel încât până va scădea incidența sub 5,5 va rămâne cu aceste restricții. Pe de ală parte, la Hășmaș și Dieci, care erau până acum în această categorie, a scăzut incidența sub 5,5, astfel încât de mâine acolo nu se mai aplică aceste restricții suplimentare.
Peste 7,5: Bata, Ghioroc, Pecica, Șeitin. Se aplică restricțiile de mai sus (aferente depășirii incidenței 6), în fiecare zi a săptămânii până când incidența va scădea sub 7. Masca este în aceste cazuri obligatorie și în exteriorul clădirilor.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este