joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Se extinde rețeaua și se implementează un nou sistem. Restaurantul KFC Drive Thru de la Pecica va fi pe un drum european, deocamdată fără taxă

    de Special Arad | 9 martie 2023, 5:04 PM | Știri Arad

    0

    Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce administrează în sistem de franciză brandul KFC pe plan local, își extinde rețeaua de restaurante și marchează o premieră, inaugurând primele unități în cadrul unor benzinării, printr-un parteneriat cu Rompetrol. KFC Drive Thru Pecica și KFC Orăștie sunt două dintre cele trei restaurante pe care compania le va opera în incinta unor benzinării Rompetrol, situate pe Autostrada A1.

    Prin acest parteneriat, marcăm o premieră locală, KFC fiind primul restaurant care va opera în cadrul unei benzinării Rompetrol. El este reprezentativ pentru filosofia de business a Sphera, de dezvoltare continuă, inclusiv prin noi formate de restaurant sau teritorii pe care le putem explora. Deschiderea restaurantelor KFC DT Pecica și KFC Orăștie marchează începutul unei colaborări mai ample, prin care extindem prezența brandului în contexte de consum neașteptate, dar cu potențial ridicat, aducând valoare adăugată atât clienților noștri, cât și celor care, în călătoriile lor, trec pragul benzinăriilor Rompetrol unde suntem prezenți” a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

    KFC Drive Thru Pecica este al 96-lea din rețea

    KFC DT Pecica este un restaurant de tip Drive-Thru (DT) și se află localizat pe autostrada A1 la km. 558+380, fiind primul restaurant KFC amplasat distinct în cadrul unei benzinării. KFC Orăștie se află la km 340+500, de asemenea în cadrul unei stații Rompetrol de pe autostrada A1. Noile unități au fiecare suprafața de peste 160 metri pătrați, beneficiază de câte 24 de locuri la mese în interior, iar KFC DT Pecica are inclusă linie de drive pentru plasarea comenzilor direct din confortul mașinii.

    Cele două restaurante sunt construite conform celor mai recente standarde internaționale KFC în ceea ce privește designul, digitalizarea și facilitățile oferite. Ambele sunt echipate cu kioskuri de comandă, meniuri digitale, panouri digitale care afișează ordinea comenzilor și progresul lor și vor fi deschise zilnic în intervalul orar 09:00 – 23:00.

    KFC DT Pecica și KFC Orăștie sunt restaurantele 96 și 97 din rețeaua KFC. Următoarea unitate KFC amplasată în cadrul benzinăriilor Rompetrol va fi inaugurată în perioada următoare, la Giarmata, pe autostrada A1 km 500+596.

    *

    De ce apare în titlu că e vorba de un drum fără taxă? pentru Că pe Autostrăzile din România nu există vignetă.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.