Reportaj în rapel: pân’ la Sebiș și înapoi, cu virusul în planul doi

    de E. Nola | 15 aprilie 2021, 9:31 AM | Recomandările editorilor | Reportaj

    0

    Povestea începe cândva în februarie.

    Atunci colegii din redacție s-au programat pentru vaccin cu gândul, desigur, la riscurile pe care le reprezintă meseria de jurnalist chiar și fără pandemie. Tom m-a înștiințat, în stilul său caracteristic, frust, dar drept, că eu nu mă încadrez pentru Astra Zeneca. E vorba de vârstă, una pentru care până și Matusalem m-ar privi cu îndoială. După care, trecând la fapte – așa e Tom – mi-a comunicat că m-a programat pentru 21 Martie. Tocmai la Sebiș. Se interesa dacă am ceva împotrivă. L-am liniștit spunându-i să nu-și facă griji, oricum nu am fost până acum acolo sau dacă am fost, nu mai țin minte. Pe urmă în 21 martie va fi deja primăvară și frumos, ca o ieșire în natură, am adăugat eu, să vadă că vorbesc serios. Și e Duminica, la ora zece dimineața. Mistic, de-a dreptul.

    Și chiar așa a fost. Prima excursie, din 21 Martie și cu atât mai mult cea de a doua, din 12 Aprilie.

    Duminică dimineața la ieșirea din Arad înspre Oradea soarele mă întâmpină din dreapta. Fac câteva poze, în fond e deasupra Sânleaniului, iar eu acolo m-am așezat cu ai mei, acum peste cincizeci de ani, atunci când ei au hotărât plecarea noastră din satul natal. Mă întorc apoi spre Cartierul Verde, dar nu prea ai ce fotografia acolo, peste zidurile înconjurătoare vezi doar acoperișurile. În mașină din nou, la bariera din Zimand realizez că trecerea este pusă la punct, nu mai trebuie să încetinești atât de tare, o poți trece și în viteza a doua. Nu e puțin lucru, venind dinspre Nădlac, adică dinspre graniță, trecerea de la bariera de dinainte de Pecica încă e ca pe vremea comuniștilor. S-a făcut totuși ceva: s-au pus marcaje și stâlpi de oțel, să vadă idiotul de șofer că aici ar fi mai bine să-și treacă mașina în spinare.

    Timpul e splendid, soarele mă urmărește credincios, iar după ce o iau la dreapta în Chișineu-Cris, mă lovește drept în ochi. Manipulez eu ceva cu parasolarele, cu amândouă, să-l fentez cumva, dar degeaba, mai nou vine din toate părțile. În sensul giratoriu arunc o privire la clădirea spitalului, o fac întotdeauna când trec pe acolo. Încerc mereu să-mi imaginez  cum arăta oare atunci când într-o lună geroasă și cu zăpadă groasă de Decembrie am venit pe lume undeva în acea clădire.

    Drumul nu se strică nici după Criș. Nu mai e chiar ca cel dintre Arad și Oradea, dar nici prea departe. Gropi nu sunt, eventual petice care se ridică un pic peste nivelul celui peticit. Circulație nici atât. Cei cu care, foarte rar, mă întâlnesc venind din sens contrar, mă studiază atent. Câte unul chiar dă din cap sau îmi face semn cu mâna. E clar că nu mai suntem la oraș. Aici oamenii se cunosc și nu ratează ocazia să se salute. Chiar și din mașină. Fenomenul devine și mai intens după ce intru în prima comună de după Criș, Sintea Mare.

    E duminică dimineața, drumul mare e pustiu, ici-colo câte o femeie mai în vârstă cu masca pe barbă merge undeva, nici nu prea contează unde. Mașini peste tot, din acest punct de vedere nu este nicio schimbare față de Arad, sunt mai multe mașini pe stradă ca oameni, chiar mai multe în dreptul fiecărei case. Casele sunt în continuă schimbare, mai zărești doar ici-colo câte una care te duce direct în copilărie, scundă și îngustă, în rest construcții noi și renovări peste tot. Ușa bisericii este deschisă, dar nu se vede nimeni, nici măcar pe aproape. La venirea înapoi, fiind trecut bine de zece, imaginea se mai schimbă, apar și câțiva oameni, dar nu foarte mulți.

    La Bocsig însă, pe malul lacului, pescarii sunt în plină efervescență. Dacă se poate spune așa ceva despre niște bărbați care stau pe vine lângă câte un băț ridicat câș deasupra apei. Mai încolo, la capătul lacului, văd și un punct de vânzare, pe moment fără marfă, doar cartonul cu „Pește viu” indică destinația. Intru apoi într-un tunel de flori. Tufișurile de pe ambele laturi ale șoselei înfloresc timid, rupându-te parcă din lumea obișnuită, numai cât să te arunce într-un film pe care nu ai să-l vezi niciodată.

    Trecând de Ineu șesul începe să se onduleze. Nu tare, doar atât să-mi atragă atenția asupra munților din zare. Coridorul de flori continuă, ascunzând cioții copacilor tăiați de pe marginea drumului. Înainte de a intra în Sebiș trec Crișul a treia oară. Voi trece însă peste un afluent, bag seama, un canal străjuit de parapeți de beton cam loviți de soartă, înaintea centrului de vaccinare care este amenajat în clădirea Clubului Sportiv. La intrare, un fotbalist pe soclu mă fixează superior de parcă aș fi greșit adresa. Nu, nu este copia celui din fața stadionului UTA, pare mai degrabă varianta fotbalistică a statuii lui Goldiș dintre liniile de tramvaie.

    Intru în hol, sunt imediat luat în primire. Mi se spune că nu e nicio problemă chiar dacă am venit nițel mai repede. Tânăra în halat și cu mască îmi pune un aparat pe frunte. Asta este singura problemă cu adevărat dureroasă cu măștile: ascund gura femeilor. Cu cele ale bărbaților nu e nicio problemă, dar la femei se pierde jumătate din farmec. Încerc să glumesc cu ea, ce să fac, chiar dacă am o vârstă, amintirile mă urmăresc: sper că doar temperatura îmi măsurați, nu și coeficientul de inteligență. Zâmbește după mască, trebuie să aibă o gură frumoasă, trag eu concluzia după cum i se rotunjesc ochii. Are umor, evident: ar fi o problemă?

    Rapelul îmi este administrat de o asistentă care în mod sigur nu are treabă cu punerea bolnavului în pat sau invers. Mă surprinde poate de aceea delicatețea cu care mă atinge și mă împunge. Gestul a fost atât de elegant și fin încât nu am simțit acul de fel. După așteptarea de rigoare și după ce îmi primesc actul de confirmare al vaccinării și buletinul, trag o fugă în centru. E la doi pași, în mijlocul pieței tronând maiestuoasă și total nepotrivită clădirea neosocialistă a Casei de Cultură. Se lucrează în continuare, oricum orășelul, atât cât am văzut eu, pare liniștit și curat.

    Revin pe malul stâng al Crișului și o iau înapoi spre Arad. Nu gonesc, chiar dacă șoseaua este liberă, mă uit la șesul care acum mi se deschide în fața ochilor din nou. Nu am nicio treabă cu spațiul mioritic, dar eu sunt un fiu al pustei. E ca pe mare: îți întinzi privirea până la orizont și știi că nici dincolo de linia aceea nu se va schimba nimic. Dar matricea mioritică este prezentă și aici și acum: abia la reîntoarcere realizez că oriunde m-aș uita, în stânga sau în dreapta, văd turme de oi. Mai aproape sau mai departe de șosea, cu câinii și cu ciobanul la margine, în poziții arhaice.

    Ajuns la Ineu, o iau pe centură – da, au și ei, chiar dacă e cam scurtă și desfundată – trec din nou pe malul drept al Crișului. Mă opresc de cum ajung între case, amintindu-mi de numele bisericii, e drept cam părăsite, aflate într-o casă ca oricare. Are un nume simplu și înălțător: Biserica Vertical. Imortalizez imaginea, gândindu-mă că în fond și la urma urmei, nu e nimic de râs aici, dacă s-ar lua în serios, toate bisericile ar trebui să se numească așa.

    La Bocsig pescarii erau încremeniți în eternitate în aceeași poziție, la Șicula îmi aduc aminte de o poezioară porcoasă din liceu în care numele satului rimează cu ce vreți voi și la ce vă gândiți în prima clipă. La Chereluș realizez că numele localității e pe bune, înseamnă ocolire, revin apoi pe malul stâng al Crișului Alb la Criș, arunc o privire la stânga, pe strada aceea mă duceam la bunici în vacanțele în care veneam la ei. Langoșeria de la Zimand este închisă în continuare, asta este, bine că am trecut și de rapel.

    Deocamdată mă simt bine, conjurația mondială, din câte se pare, nu funcționează în cazul meu.

    Sau o fi din cauza chipului?

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.