vineri, 3 mai, 2024

Special Arad Logo

    Remiză cu un oarecare gust amar… UTA a pierdut două puncte pe terenul celor de la Petrolul

    de Lucian Dănilă | 22 aprilie 2024, 9:53 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Remiză. UTA și Petrolul au încheiat la egalitate un joc pe care arădenii l-au controlat în mare parte după minutul 11, atunci când Grozav a deschis scorul pentru gazde. La cum s-a jucat în finalul partidei, este un rezultat cu un oarecare gust amar, gruparea arădeană pierzând două puncte care o puteau duce pe locul 7.

    UTA nu mai are prea multe mize în acest final de campionat. Indiferent de rezultatele din ultimele etape, este foarte greu de crezut că se mai poate întâmpla ca Bătrâna Doamnă să ajungă în zona locurilor de baraj. Apoi nici locul 7 nu este o miză cu efecte sportive pentru că nu s-a accesat licența pentru cupele europene și chiar jucătorii sunt cei care spun că este greu să te motivezi când știi că Europa nu mai e un obiectiv.

    Și totuși, la meciul de astzăi cu Petrolul UTA avea de demonstrat că înfrângerea cu Hermannstadt a fost un accident, plus că mai era și acel orgoliu de a-l învinge pe fostul antrenor, Gyuszi Balint.

    Rednic nu i-a avut la dispoziție pe Benga și pe Fabry, dar în primul unsprezece au revenit Iacob și Cristi Mihai. Petrolul a început mai cu avânt jocul, dar fără a se apropia periculos de poarta lui Iacob. În careul celălalt, UTA a părut mai directă. Două șuturi ale lui Freitas anunțau că arădenii au venit pe „Ilie Oană” să înscrie. În minutul 9, însă, Omondi avea să rateze poate cea mai mare ocazie a campionatului. Ezekiel l-a găsit singur la aproximativ 10 metri de poartă, Omondi a preluat în locul unui șut din prima, s-a apropiat prea mult de Zima și a șutat de la 5 metri în portarul Petrolului!

    Două minute mai târziu, în minutul 11, Grozav l-a depășit pe Cristi Mihai și a șutat de la 20 de metri lângă bara din stânga a porții lui Iacob, plonjonul acestuia fiind inutil. Era 1-0…

    Din acel moment, Petrolul face pasul înapoi, iar UTA controlează total zona mediană, cu dese incursiuni în treimea gazdelor. Cornerele curg unul după altul la poarta lui Zima, dar pe tabelă niciun efect. Arădenii nici nu reușesc să își creeze mari ocazii, dar apar unele oportunități în dreptul lui Luckassen, Freitas și Cristi Mihai. Repriza se încheie cu Petrolul în avantaj și cu UTA în cursa spre egalare.

    În aceeași notă se reia și partea secundă. Zima intervine salvator la lovitura de cap a lui Ezekiel (47), apoi, după numai un minut, șutul lui Micovschi este deviat pe lângă poarta celor de la Petrolul.

    După ce Omondi a avut ratarea etapei, fotbalistul din Kenya avea să înscrie și golul etapei. Era minutul 55, a preluat cu stângul de lângă Jyry, și-a așezat mingea pentru piciorul drept cu care a expediat-o de la 25 de metri în vinclul porții lui Zima. Incredibilă execuție, superbă reușită. Dar degeaba. Costreie a văzut din camera VAR că în desfășurarea fazei, Luckassen a atins mingea cu mâna. Mladinovici a revăzut faza și a anulat golul pentru henț. Nu mai înșelege nimeni regulamentele astea. Ne-am adus aminte cum CFR a ratat o calificare contra Sevillei pentru aceiași „vină”, dar știam că de atunci s-au mai schimbat regulile la astfel de faze. Golul rămâne anulat și cu un titlu neoficial de cea mai frumoasă reușită nereușită din cariera lui Omondi.

    Gyuszi schimbă primul și i-a trimis în teren pe Berisha și Ișfan. Petrolul parcă primește gaz și revine în ofensivă. Careul arădean este mitraliat câteva minute și Iacob intervine excelent la un șut din voleu al lui Ișfan. Apoi tot fostul fotbalist al celor de la Argeș și Craiova a șutat pe lângă după o fază la care Conte nici să-l faulteze nu a reușit. Au fost câteva minute în care Conte și Stolnik păreau complet debusolați.

    În minutul 74 s-a hotărât și Rednic să schimbe. Au intrat Vulturar, Pedro și Tudorie și efectele s-au văzut imediat. UTA a revenit în control și a dus tot mai mulți jucători în preajma careului lui Zima. În minutul 83, Omondi reușește să deschidă perfect jocul spre Căpușă, intrat în careu, acesta a centrat în fața porții și Micovschi nu a ratat din 7 metri. Era 1-1!

    Finalul a aparținut clar arădenilor și Tudorie putea face 2-1 după un „assist” excelent de la Luckassen, dar șutul său din voleu este parat de Zima. Tot Luckassen a pasat pentru Tudorie în finalul partidei și doar șpagatul făcut la disperare de Papp a salvat gazdele de la înfrângere.

    Un egal care pare echitabil, dar ratările Bătrânei Doamne din finalul partidei lasă loc de regrete și să considerăm că UTA a pierdut două puncte pe „Ilie Oană”.

    Urmează joi, la Arad, cu spectatori, un meci pentru locul 7 chiar împotriva echipei aflate acum pe locul 7, Oțelul Galați.

    Petrolul Ploiești – UTA Arad 1-1 (1-0)

    Grozav 11 / Micovschi 83

    Petrolul: Zima – Hanca, Papp, Huja, Țicu – Seto, Jyry (87 Jyry) – Musi (87 Răducan), Jair (67 Jair), Grozav (76 Garutti) – Irobiso (87 Berisha).

    Pe bancă: Eșanu – Dumitriu, Garutti, Meijers, D. Radu, Diomande, Dav. Paraschiv, Ișfan, M. Bratu, Răducan, Berisha, Bucur.

    Antrenor: Gyuszi Balint

    UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Conte, Rodrigues (84 Lawrence) – Omondi, C. Mihai (74 Vulturar), Freitas (74 Tudorie), Micovschi (90+2 Rareș Pop) – Ezekiel (74 Pedro), Luckassen.

    Pe bancă: Kucher – Trif, R. Pop, Vulturar, Morar, Tudorie, J. Pedro, Lawrence, A. Lopez.

    Antrenor: Mircea Rednic

    Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Mihai Marica (Bistrița), Mircea Orbuleț (București). Rezervă: Valentin Niaidin (Turnu Măgurele).

    Camera VAR: Sorin Costreie (Voluntari), Mihăiță Necula (București).

    Observator FRF: Eduard Dumitrescu (Pitești).

    Delegat LPF: Ștefan Popa (București)

    clasament 3

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.