Reminder-ul lunii ianuarie: care sunt deciziile aşteptate de la Guvern, Coaliţie și Palatul Cotroceni
Instituţiile statului – cu excepţia Parlamentului – îşi încep activitatea în acest an. Iar de la cele mai multe dintre ele se aşteaptă, în scurt timp, decizii importante. Guvernul trebuie să termine bugetul, ceea ce ar putea să-i aducă pe senatori şi deputaţi la muncă, într-o sesiune extraordinară. Iar de la Palatul Cotroceni se aşteaptă deciziile privind schimbarea a doi miniştri şi a procurorului general.
O decizie aşteptată în această lună este cea care priveşte ordonanţa pentru codurile penal şi de procedură penală. CCR a declarat zeci de articole din acestea neconstituţionale.
O altă decizie, tot legată de CCR, este o eventuală contestare a deciziei lui Klaus Iohannis de a prelungi mandatul şefului Statului Major al Armatei, după ce a refuzat propunerea ministrului Apărării. Sugera acest demers chiar premierul Viorica Dăncilă, la sfârşitul anului trecut.
Coaliţia trebuie să rezolve în această perioadă şi problema bugetului. Un proiect amplu, care trebuie să respecte un deficit de 3% şi care ar fi trebuit adoptat până la finalul anului trecut.
Iar în războiul dintre Palate, plângerea pentru înaltă trădare la adresa preşedintelui este aşteptată la începutul anului.
Viorica Dăncilă nu susţine întru totul demersul, şi nici ministrul Justiţiei.
De la Cotroceni, deja de mai bine de o lună, se aşteaptă numirile celor doi miniştri, la Transporturi şi Dezvoltare Regională, Olguţa Vasilescu şI Mircea Drăghici.
Între timp, ţara noastră a preluat mandatul preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene cu un guvern în care sunt doi miniştri demisionari. Dar şi cu o cerere de revocare a Procurorului General.
Decizii aşteptate de la Guvern în ianuarie
– OUG Coduri Penale
– decizie privind contestarea numirii şefului Statului Major
Decizii aşteptate de la Coaliţie în ianuarie
– Bugetul
– plângerea pentru înaltă trădare pe numele lui Klaus Iohannis
Decizii aşteptate de la Cotroceni în ianuarie
– numirea sau refuzul motivat al celor doi miniştri
– decizia privind revocarea Procurorului General
sursa: digi24


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)