vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Reguli noi de circulație în intersecția dintre străzile Abatorului și Dr. Ion Rațiu

    de Special Arad | 22 noiembrie 2019, 8:45 AM | Administraţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Comunicat. O nouă reglementare în circulația rutieră din municipiul Arad intră în vigoare începând de joi, 21 noiembrie 2019, anunță Primăria Municipiului Arad. Ea vizează intersecția dintre străzile Abatorului și Dr. I. Rațiu, unde a fost montat indicatorul „Acces interzis” pe sensul de mers dinspre strada Prof. Dr. A. Ardelean (fostă Pădurii) spre strada Abatorului.

    Astfel, conducătorii auto care vor dori să ajungă totuși pe strada Abatorului vor trebui să vireze obligatoriu spre strada Dr. I. Rațiu, iar apoi în intersecția cu strada Griviței vor putea vira la stânga. Șoferii care vin pe strada Abatorului pe sensul de mers spre strada Prof. Dr. A. Ardelean, trebuie să știe că segmentul de drum cuprins între strada Griviței și intersecția cu strada Dr. I. Rațiu devine de azi ,,Sens unic”.

    Joi după-amiază au fost amplasate indicatoarele rutiere și au fost aplicate marcajele corespunzătoare pe partea carosabilă, cu scopul fluidizării, siguranței și dirijării circulației rutiere în intersecția menționată anterior.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.