miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Regenerarea urbană „sparge” tot! Până și țevile de apă caldă. Cine le repară?… Bernoulli și Arhimede!…

    de Mihai Todoca | 23 octombrie 2018, 1:21 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Regenerarea Urbană, de altfel un proiect binevenit în viziunea multora dintre noi – și, de ce să nu recunoaștem, și noi suntem de aceeași părere, cu condiția să fie făcut cum trebuie – a ajuns să provoace și pagube.

    Azi vom vorbi despre un lucru care nu ne miră, dacă ne luăm după modul în care se lucrează pe șantierele din Arad. Mai exact, muncitorii contractați au ajuns să spargă țevile de apă caldă. Astfel, locuitorii blocului 100 din cartierul arădean Confecții au rămas, de ieri, fără apă caldă și căldură.

    O echipă de la CET a fost chemată pentru a repara ceea ce muncitorii au stricat, dar când au ajuns acolo au stabilit că problema nu ține de ei, deoarece avaria este pe racord și în mod normal avariile de genul acesta nu sunt remediate de către CET, ci de către cine are contract încheiat cu Asociația de proprietari (Recons, Compania de Apă etc.).

    Dar, după cum am mai spus, lucrurile pe șantier au o singură consecvență, aceea fiind imprevizibilitatea. „Să vedem…”, „Nu cred că noi…” , „Poate dacă sunăm la…”.

    Până la urmă (ca să pună capăt problemei și fiind conștienți că refuzul lor inițial i-ar fi forțat pe oameni să aștepte mult și bine remedierea situației), echipa de la CET se va pune pe treabă și vor repara ei ceea ce au stricat alții, doar că și aceștia vor repara „poate mâine”, după cum li s-a spus locatarilor. Chiar dacă nu intră în atribuțiile lor. Că așa e la noi pe șantier.

    Am vorbit și cu tehnicianul de șantier, iar acesta ne-a explicat de ce s-au spart țevile de apă caldă: „E rețeaua lor privată, noi săpăm pentru parcări. S-au lăsat din cauza greutății, țevile-s coapte și s-au rupt. Eu ce să zic? Se întâmplă avarii, ce să fac? Normal că se va repara, bineînțeles, că nu va rămâne așa. Numai că nu noi… noi facem drumuri. V-am spus, se va repara, dar depinde de ei cât de repede.”

    Iar motivul pentru care nu a vrut să ne comunice numele său a fost unul cât se poate de „logic”: „Nu, lasă, sunt și la firmă…”. Eh, sunt ocupați toți, dom’le, atât de ocupați că n-au timp să ne zică nici cum îi cheamă!

    Ocupați, ce să mai…

    44569138 348548495716115 6591758442594041856 n 1 44701900 2308991455998908 3771860207995453440 n 1 44750604 322251905262475 1310426768624058368 n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.