Regele Mihai, invocat în proiectul unui deputat: 10 Mai ar putea deveni din nou zi liberă națională
Deputatul Alexandru Muraru a anunțat depunerea unei inițiative legislative prin care ziua de 10 Mai – Ziua Independenței Naționale a României – să devină zi de sărbătoare legală nelucrătoare.
Proiectul a fost depus împreună cu deputatul Gigel Știrbu și prevede modificarea Codului Muncii și a Legii nr. 189/2021, astfel încât românii să poată marca oficial una dintre cele mai importante date din istoria statului român modern.
Inițiatorii susțin că data de 10 Mai are o semnificație aparte în istoria României și a monarhiei române. Liberalii amintesc faptul că această zi a fost legată de domnia regelui Carol I și a rămas, până la abdicarea forțată a Regele Mihai I al României, simbolul independenței și al statului român modern.
„10 Mai nu este doar o dată în calendar, ci actul de naştere al României suverane, moderne şi europene”, a declarat Alexandru Muraru, care a descris proiectul drept „o datorie de onoare şi o reparaţie morală faţă de identitatea noastră naţională”.
Potrivit inițiatorilor, 10 Mai marchează trei momente istorice importante: începutul domniei principelui Carol I în 1866, promulgarea independenței României în 1877 și proclamarea Regatului României în 1881.
PNL susține că readucerea zilei de 10 Mai în rândul sărbătorilor legale are și un rol simbolic de recuperare a memoriei istorice, după ce această dată a fost eliminată din calendarul oficial în perioada regimului comunist.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Senatul României, prima Cameră sesizată.
Citește și: 10 mai – Ziua Tatălui în România, devenită sărbătoare oficială din 2009
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)