Refugiații sirieni s-au speriat când au văzut ce e în România și au vrut să iasă de urgență, ilegal
Poliţiştii de frontieră de la Turnu au depistat trei cetăţeni sirieni care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.
Ieri, în data de 17 martie, în jurul orei 19:00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu a depistat trei persoane, două de sex feminin şi una de sex masculin, care se deplasau pe jos, spre Ungaria, încercând să treacă ilegal frontiera de stat.
Cele trei persoane, care nu vorbeau limba română, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 23 si 34 de ani, solicitanţi ai statutului de azilant în România. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă la muncă într-un stat din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.
Fotografia are un rol strict ilustrativ.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)