vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Reducerea poluării cu nutrienţi a apelor şi solului din regiunea de vest a României

    de - | 9 noiembrie 2015, 1:51 PM | Administraţie

    0

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a organizat joi, 5 noiembrie 2015  o conferință cu tema Reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole a apelor și solului/Aspecte privitoare la implementarea proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” în regiunea de dezvoltare Vest.

    La conferințã au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, consiliilor județene, prefecturilor, autorităților pentru protecția mediului, apelor, autoritãților de agriculturã, sănătate publică precum și autoritãți locale din județele: Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

    Printre temele supuse dezbaterilor s-au numãrat:

    •  Legislația europeană de mediu și instituțiile europene

    •  Legislația de mediu din România și instituțiile de mediu

    •  Calitatea surselor de apă cu accent pe situația nutrienților în Bazinele Crișuri, Mureș și Banat;

    •  Măsuri de protecția mediului în zonele rurale, inclusiv gospodării individuale

    •  Specificul activitățiilor din agricultură și impactul asupra mediului

    •  Prezentarea proiectului “Controlul integrat al poluării cu nutrienți” și a rezultatelor acestuia

    Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este finanţat de Guvernul României dintr-un împrumut rambursabil de 50 mil. Euro acordat de Banca Mondială şi un ajutor financiar nerambursabil de 5,5 mil. USD, acordat de Fondul Global de Mediu (GEF). Consiliile judeţene şi consiliile locale implicate în proiect asigură o cotă de cofinanţare de până la 5% din valoarea investiţiilor.

    Obiectivul general al proiectului îl reprezintă acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerinţele Directivei Nitraţilor a UE prin:

    – reducerea deversărilor de nutrienţi în corpurile de apă

    – promovarea schimbărilor comportamentale la nivel regional

    – sprijin pentru întărirea cadrului de reglementare şi capacităţii instituţionale

    În cadrul proiectului este prevãzutã implementarea unei serii de investiții în circa 86 de localități incluzând:  sisteme comunale de depozitare și manipulare a gunoiului de grajd, plantarea de fâșii de vegetaţie forestieră cu rol de protecţie și reabilitarea pășunilor,  canalizare și epurare a apelor uzate la scară mică, testarea şi demonstrarea fezabilităţii producerii de biogaz din gunoi de grajd şi deşeuri organice menajere și  promovarea Codului de Bune Practici Agricole.

    Regiunea de Sud Vest a României a beneficiat până în prezent de investiții de peste 7.866.150 lei din proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”  pentru  localitățile Pecica, Bocsig și Macea (județul Arad), Peciu Nou și Mașloc (județul Timiș).

    Pericolele infestării apelor cu nutrienți

    Nitraţii și nitriții sunt substanțe folosite preponderent în agricultură, pentru fertilizarea solurilor. Depozitate necorespunzător, acestea ajung în pânza freatică și, de aici, în apa din fântânile comunale. Consumul de apă infestată cu aceste substanțe  reprezintă o amenințare extrem de gravă la adresa sănătății: scade rezistenţa generală a organismului și, în cazurile cele mai grave, poate duce chiar la decesul sugarilor şi copiilor. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină.

    Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi o reprezintă apa din fântână. În majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanţă provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor.

    Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.

    Informații suplimentare despre proiect

    Obiectivul general de dezvoltare al proiectului este de a sprijini Guvernul României în îndeplinirea cerințelor Directivei Nitrați a UE prin reducerea poluării cu nutrienți a corpurilor de apă, promovarea modificărilor comportamentale la nivel de comună și întărirea capacității instituționale și de reglementare.

    În vederea  atingerii acestui obiectiv,  Proiectul sprijină Guvernul României prin:

    •  Implementarea unei serii de investiții în circa 100 de localități ZVN, incluzând:  sisteme comunale de depozitare și manipulare pentru a promova o mai bună gestionare a deșeurilor animale și menajere, plantarea de fâșii de vegetaţie   forestieră cu rol de protecţie și reabilitarea pășunilor,  canalizare și epurare a apelor uzate la scară mică și promovarea Codului de Bune Practici Agricole.

    •  Întărirea capacității instituționale a Ministerului Mediului, Apelor şi Pãdurilor și a Administrației Naționale ”Apele Române” (ANAR) precum și a altor agenții naționale, regionale și județene implicate, de a implementa Directiva Nitrați.

    •  Derularea unei campanii de Conștientizare Publică pentru a sprijini activitățile proiectului și a stimula replicarea intervențiilor proiectului în alte zone similare din România, precum și în alte țări riverane de la Marea Neagră și în țări candidate UE.

    Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm să accesați:

    www.inpcp-campanie.ro,

    www.blog.inpcp-campanie.ro.

    http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.