duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Rednic: „Nu e primul meci în care unii dintre jucătorii mei au teamă”

    de Lucian Dănilă | 9 martie 2024, 6:19 PM | Sport

    0

    Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA, pune înfrângerea cu Dinamo pe seama unor jucători care au avut teamă de meci. Totodată, el crede că echipa pe care o antrenează nu a avut nici șansă.

    „Ce n-a mers? N -am avut șansă! Uitați golul pe care l-au dat pe minge deviată. Am avut și noi minge deviată în repriza a doua, s-a dus afară, am avut și un șut al lui Trif. În prima repriză ne-am retras prea mult”, a început Mircea Rednic.

    „Mijlocașii centrali jucau prea jos și de asta am făcut și schimbări la pauză. În repriza a doua am dominat jocul. Păcat că nu am avut precizie la centrări, acolo în față nu am atacat cum a trebuit. Trebuie să recunoaștem că am avut un singur atacant, nu am avut altă soluție”, a continuat antrenorul echipei UTA.

    „Dinamo ne-a surprins. Dar am făcut greșeli, am avut situații în care ne-am precipitat. Degajări la întâmplare, iar asta le-a dat lor încredere. Nu e primul meci în care unii dintre jucătorii mei au teamă la o partidă cu presiune și o miză foarte mare. Chiar au intrat cu teamă. Asta nu înseamnă că Dinamo ne-a presat foarte tare. Noi datorită grupului am reușit să ajungem să visăm, păcat că am fost atât de aproape”, a comentat tehnicianul.

    „Play out-ul se anunță foarte strâns. Se înjumătățesc punctele, nu mai e diferența față de echipele care erau pe loc de retrogradare sau loc de baraj, se joacă. Îmi doresc să nu pierdem lucrurile frumoase pe care le-am făcut până acum. Trebuie să rămânem concentrați”, a încheiat antrenorul Bătrânei Doamne.

    Citește și:

    Notele Bătrânei Doamne: Dinamo – UTA 1-0. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.