Rednic: „Așteptam de mult această victorie, mai ales că e înaintea meciului cu Galați”
Mircea Rednic era bucuros aseară la flash-interviu după prima victorie a echipei UTA din acest sezon, o primă victorie care, ca și anul trecut, a venit abia în etapa a 4-a. „Așteptam de mult această victorie, mai ales că e înaintea meciului cu Galați”, spunea aseară antrenorul echipei arădene.
„Știam că va fi un meci bazat pe dueluri. O echipă foarte arțăgoasă, puternică. Chiar mi-a plăcut cum a jucat. N-au luat întâmplător aceste puncte. Mă bucură că în repriza a doua am avut o reacție bună cu jucătorii care au intrat.
E adevărat că am avut trei meciuri foarte grele, cu echipe cu bugete importante, dar ați văzut-o pe U Cluj… Specialiștii mei erau supărați că am făcut egal cu U Cluj”, a declarat antrenorul Bătrânei Doamne.
„Așteptăm încă 4 jucători. Mă bucur mult, așteptam această victorie, mai ales că e înaintea meciului cu Galați de acasă. E al doilea meci la rând în care nu am luat gol. În ultimele 15-20 de minute nu s-a mai jucat, au fost doar mingi lungi.
Terenul nu ne-a avantajat pe noi, nici pe ei. Dorim să realizăm mai mult decât am realizat anul trecut. Va fi luptă mare, sunt multe echipe bune”, a continuat Rednic.
Meciul cu Oțelul Galați se va juca sâmbătă de la ora 19 pe Arena „Francisc Neuman”. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu vine în calitate de lider la Arad, Oțelul având trei victorii și o remiză după primele patru jocuri din campionat.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)