miercuri, 26 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Rectorul UVVG, pe lista de consilieri locali liberali. Coralia Cotoraci s-a înscris în PNL Arad și a ajuns direct pe a doua poziție după primarul Bibarț

    de Adriana Barbu | 23 aprilie 2024, 1:42 PM | Politikos | Știri Arad

    8

    PNL Arad a pregătit pentru alegerile din 9 iunie încă o lovitură de imagine, decizând să pună pe locul doi pe lista de consilieri locali din Arad, după actualul primar, Călin Bibarț, pe rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Coralia Cotoraci. Semn că se fac jocuri politice pe mai departe la nivel local, chiar dacă luptele privind candidatul pentru fotoliul de primar al Aradului par în sfârşit încheiate.

    PNL UVVG Coralia Cotoraci

    Coralia Cotoraci, cerere de adeziune, luni

    Deşi apropiat de ani buni de PNL Arad, rectorul UVVG, Coralia Cotoraci s-a înscris doar acum în partid, cererea de adeziune fiind acceptată, după cum a declarat preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, luni.

    Coralia Cotoraci a fost prezentată în cadrul conferinţei de presă de marţi, de la sediul PNL Arad, ca urmând să facă parte din echipa PNL în CLM Arad.

    Primul care a fost invitat să vorbească a fost președintele organizației municipale PNL, Sergiu Bîlcea, care a salutat intrarea în echipă a  Coraliei Cotoraci, precizând faptul că „pentru mine este o dublă însemnătate pentru că am fost coleg cu regretatul ei tată”, dr Aurel Ardelean, rectorul fondator UVVG, pe atunci consilier județean, iar acum va fi coleg cu rectorul UVVG. (…) „Sunt sigur că  doamna rector va aduce un plus de valoare partidului și comunității în zona de educaţie şi de medicină, în întreagă zonă de dezvoltare comunitară”.

    Rectorul UVVG a mulțumit pentru invitație, precizând că este o onoare să participe la conferință și la activitatea politică a partidului. După ce a făcut o scurtă prezentare a sa și a activității sale, a amintit faptul că s-a alăturat echipei PNL Arad și din dorința de a urma spiritul familiei. Rectorul UVVG a amintit de faptul că tatăl său, Aurel Ardelean, a activat mulți ani în sfera politică, fiind parlamentar și consilier, cu scopul clar declarat de a-şi aduce aportul la dezvoltarea orașului, a comunităţii, misiune la care speră să contribuie şi dânsa în domeniile de expertiză ale sale: educație și sănătate.

    CLM, o matriţă a comunităţii, cu câteva mici probleme

    Invitat să vorbească la urmă, primarul Călin Bibarţ a taxat rapid ultima poziţie ce i-a fost lăsată în conferinţă, precizând că „ na, e mai greu când vorbești la urmă”. A amintit mai apoi faptul că rectorul UVVG e un important pion în dezvoltarea societății arădene, că UVVG trebuie privită pe mai departe ca o universitate comunitară, o parte din oraș. A insistat şi pe faptul că CLM trebuie să fie o matriţă a comunităţii, în care universităţile trebuie să-şi aibă locul lor.

    A folosit ocazia şi pentru a preciza că „mi-aș fi dorit foarte mult ca ambele universităţi să se regăsească aici”, dar că „din păcate, la Vlaicu știți că au fost zbateri acolo și nu s-a mai putut concretiza”, fără a indica de ce rectorul ales nu a fost cooptat sau tatonat de PNL (rectorul în funcţie părea un apropiat al PSD), precizând doar faptul că „politica nu se sfârșește astăzi”.

    I-a mulțumit, asemeni preşedintelui Gheorghe Falcă, „doamnei rector pentru că a acceptat și pentru efortul pe care îl face”, rectorul UVVG fiind deja un om foarte ocupat, a precizat edilul, “dar în viaţă trebuie să-ţi asumi şi o parte şi cealaltă”.

    Un obişnuit al glumelor, dar și bine orientat în ceea ce privește vocea străzii, ca de obicei, primarul Bibarţ, a  taxat ușor coaliţia PNL şi PSD, care a renunţat luni noaptea la candidatul lor comun pentru fotoliul de primar general al Capitalei, precizând faptul că e sigur că rectorul Cotoraci va continua alături de PNL, pentru că „să ştiti că noi nu facem politică de Dâmboviţa. Doamna rector nu intenţionează să se retragă ulterior şi nici noi să renunţăm la dânsa”.

    Când vor fi depuse listele PNL la alegerile din 9 iunie

    La final, preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă a reamintit faptul că cererea de adeziune a Coraliei Cotoraci datează de luni, că liberalii arădeni au ca atare un nou membru în echipa lor, care va fi și membru în CLM Arad în mandatul viitor, faptul că prezenţa rectorului UVVG în echipă e o onoare pentru liberalii arădeni, faptul că „apreciem munca ambelor universități”, dar şi „curajul să intre în politică. E un lucru mare și noi știm să apreciem aceste gesturi, nu ca la Bucureşti”.

    Falcă a mai precizat că lista consilierilor locali pentru alegerile din 9 iunie va fi prezentată joi, după ce aceasta va fi depusă, la ora 13, odată cu candidatura primarului Călin Bibarţ, în timp ce lista consilierilor judeţeni va fi prezentată vineri, după depunerea acesteia, la ora 12.00, odată cu candidatura preşedintelui CJA, Iustin Cionca.

    Câteva informații utile despre liste și dorințe

    Tot în completare, precizăm că pe lista de consilieri judeţeni se regăsesc două nume noi, Adrian Șimon, fost inspector șef al IPJ Arad și Ștefan Troiac, fost adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean, anunțate luni, dar şi faptul că, într-un interviu recent, înainte ca apele să se limpezească în ceea ce privește candidaţii de primar, Călin Bibarț sugera că unul dintre cele mai important lucruri de care atârnă decizia sa de a candida pentru vreun partid politic sau altul este să aleagă el lista consilierilor locali din viitorul mandat. Alegerea se pare că nu i-a aparţinut, rectorul UVVG fiind mai degrabă un apropiat al europarlamentarului Gheorghe Falcă.

    Citește și:

    •  Doi foști comandanți din IPJ sunt pe lista PNL Arad la alegerile 2024 pentru Consiliul Județean Arad: comisarii șefi Șimon și Troiac

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Să se manipuleze pentru a obține ei toate avantajele prin votul nostru de care au nevoie de fiecare dată când sunt alegeri.
      stare de ceață mentală, adică lucru lui Lucifer în casa Botoxatului neoprotestant.
      Haita politică veghează pentru noi… Piramida valorilor e întoarsă cu susul în jos în România.
      clasa politică coruptă şi anturajul ei au reușit să bagatelizeze toate normele morale și de conduită.
      Extrem de simplu, asta votează Român-eoprotestantul de aproape 33 de ani, asta are la conducere şi nu are nici un drept să se plângă, atât timp cât asta și-a dorit „pastorii* lor” trădători!

      * Păstorii – trebuiau să-și învețe „oile” și „caprele” să asculte de comenzile lor

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.