sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Se reconstruiește pasarela pietonală din Aradul Nou, parte din proiectul de 8,7 miliarde lei al CFR

    de Raluca Medeleanu | 10 septembrie 2025, 7:38 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    captură video Sergiu Bîlcea / Facebook

    Au început lucrările de reconstruire a pasarelei pietonale care face legătura între Gara din Aradul Nou și cartierul Sânnicolau Mic.

    Vechea pasarelă, care era într-o stare avansată de degradare, a fost închisă în vara anului 2024, iar în iunie 2025 a fost demolată.

    Refacerea ei face parte dintr-un proiect al CFR Infrastructură, realizat prin fonduri din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad.

    Lucrările sunt în desfășurate (în diferite stadii) pe patru loturi: Caransebeș – Lugoj, Lugoj – Timișoara Est, Timișoara Est – Ronaț Triaj și Ronaț Triaj – Arad, în cel din urmă fiind inclusă și modernizarea Gării din Aradul Nou, respectiv construirea noului pod de trenuri peste Mureș, a pasajului dintre Arad și Vladimirescu și a unei noi stații de tren în Micălaca.

    Pentru lotul 4, care include județul Arad, firma care a câștigat execuția lucrărilor este WeBuild SpA, valoarea contractului fiind de 2,1 miliarde de lei (fără TVA).

    Întregul proiect de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad se ridică la 8,7 miliarde de lei, termenul limită de implementare fiind 31 decembrie 2026.

     

    Citește și:

    Traversarea dintre Arad și Vladimirescu, redeschisă după articolul de ieri. Muncitor: „Ne-au sunat șefii să deblocăm”

    Constructorul PAB intrat în insolvență nu mai lucrează la „podul cu valuri”, iar firmele obligate să continue proiectul au propriile probleme financiare

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.