Razie la Sebiș. Polițiștii au confiscat material lemnos și au dat amenzi în valoare de 60.000 de lei





Acțiune de amploare sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, polițiștii orașului Sebiș, ai secțiilor rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonţ, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, polițiști economici, luptători SAS și jandarmi arădeni, pe raza orașului Sebiș și localităților învecinate.
Potrivit IPJ Arad, în cadrul activităților – care au avut ca scop verificarea respectării legislației în vigoare, descurajarea fenomenului infracțional și reducerea riscului rutier – „au fost legitimate 313 persoane, 112 fiind testate pentru consum de alcool și droguri. Au mai fost verificate 208 vehicule, controlate 16 societăți comerciale, dintre care 8 producători agricoli, și 2 depozite de material lemnos”.
Reprezentanții IPJ Arad au transmis că „pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, ordinea publică, transportul de material lemnos, paza obiectivelor. A fost constatată o infracțiune rutieră. 40 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 8.700 de lei, au fost confiscați. Din cantitatea totală, 15 metri cubi au fost confiscați valoric. Pentru nereguli privind înregistrarea vânzărilor prin emiterea de bonuri fiscale, au fost ridicați în vederea confiscării aproximativ 450 de lei”.
Citește și: Acțiuni la Sântana și Lipova. Polițiștii au verificat zeci de autovehicule
Comentariile portalului
Bravo,ca sau trezit romanii in ceasul al doisprezecelea!!!!!!!!!!!!!!!!
Trist. Știam că se confruntă cu probleme de sănătate. Felicitări pentru articol, iar analogia cu Pecsi e genială.
Înýeleg că opiniile mele nunsunt bune (corecte) pentru că nu coincid cu ale dvs. Retrogradările despre care vorbiți nu sunt urmarea prestației (absolut mediocre) doar a (...)