Razie în municipiul Arad. Polițiștii au făcut ordine printre oamenii străzii, dar și printre șoferi





Ieri, 04 august a.c., în intervalul orar 8.30-11.30, 16.30-18.30, polițiștii arădeni împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Direcției Generale Poliție Locală Arad au desfășurat o acțiune de amploare cu efective mărite pe raza municipiului Arad.
Acțiunea a avut ca scop impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, combaterea cerșetoriei și a vagabondajului, precum și reducerea riscului rutier și intensificarea masurilor de combatere a faptelor antisociale.
În urma activităților desfășurate polițiștii au legitimat 189 de persoane dintre care 41 fără adăpost, au aplicat 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 32.528 de lei, dintre acestea 83 în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 13 în baza Legii 61/1991 R privind ordinea și liniștea publică și 5 în baza O.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Persoanele fără adăpost depistate au fost luate în evidență fiind implementate în bazele de date ale poliției.
De asemenea au fost controlate 132 de autoturisme și reținute 4 permise de conducere.
Aceste acțiuni au un caracter permanent și vor continua și în perioada următoare pe raza întregului județ.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)