Solidari de moment! Mai există război în Ucraina? Asta e părerea mea. Că suntem solidari doar de moment, nu suntem construiți să fim dedicați pe termen lung. Războiul din Ucraina, indiferent de implicațiile geo-politice, de istorie, de ceea ce zic unii sau alții, indiferent de ce se întâmplă, printre deznodământe se identifică unul sigur: oameni nevinovați au de suferit. Sunt foarte mulți, prea mulți, civili uciși, prinși în acest conflict.

Nu acum este momentul să ne culcăm pe-o ureche. Însă, pe cum s-au așternut zilele, săptămânile, lunile peste războiul din Ucraina, au apărut tot felul de voci care încep să pună povara războiului pe președintele ucrainean. Și mi se pare stupid. Aici nu mai este vorba de ceea ce face el, sau Putin. Trebuie neapărat să ne reîndreptăm atenția către cei care suferă, civilii, oamenii simpli, asemeni noi, care nu și-au dorit acest război.

Este stupid să vorbim de istoria Ucrainei, iar unii, cumva, îi scuză lui Putin invadarea țării vecine. Și se trezesc să aducă exemple cum că limba română nu era acceptată în anumite părți ale Ucrainei. Serios? Asta doare?

Noi am fost la granița cu Ucraina, din primele zile ale războiului, am fost martori la reîntânliniri de familii… Cumva, faptul că limba română nu a fost acceptată în anumite zone, ni s-a părut mai puțin important. Haide să rezolvăm prima oară problema asta, iar apoi să ne ocupăm de prostii naționaliste.

Pentru că asta sunt. Și nimic mai mult. Oameni ca noi, construiți ca noi, cu slujbe ca noi, cu rutine zilnice asemeni nouă, au fost forțați să-și lase casele și să plece în lumea largă. Un sentiment pe care nu ni-l dorim nici unul din noi.

Mai mult decât atât, ar trebui să fim recunoscători că acei oameni s-au mobilizat și de atâtea luni au reușit să oprească avansul unei țări invadatoare. Prea mult? Nu cred. Și pentru ultranaționaliștii din țară le spun doar să-și aducă aminte de ceea ce spunea Ștefan cel Mare pe vremea când apăra Moldova de turci. Știți chestia aia cu Poarta Creștinătății, nu?

Bineînțeles că nu e chiar aceeași chestie, dar într-un fel se potrivește. Și Zelenski cere ajutor, cum cerea Ștefan cel Mare, dar țările apropiate, cum e cazul nostru nu sunt în pericol, poate doar Moldova. Însă nu putem ignora trauma războiului. Peste ani și ani, cândva războiul se va termina. Asta e clar. Ceea ce nu este clar este relația pe care o vor împărtăși cele două nații.

O relație care, poate se va vindeca în timp, iar de aceasta suntem direct responsabili. Noi, restul lumii, în modul în care prezentăm informațiile care ne parvin. Trebuie spus, cu subiect și predicat, că ceea ce este acum în Ucraina, este un război de cucerire, iar crimele de război nu lipsesc.

Să nu facem greșelile Marii Britanii din Al Doilea Război Mondial, când deși aveau informații despre genocidul, ulterior denumit Holocaust, din lagărele concentrare au ales să le ignore. Nu! Genocidul în Ucraina există, sunt dovezi numeroase, crimele de război există. Să nu închidem ochii, să nu încercăm să le ascundem sub auspiciul îndoielii, doar pentru a ne oferi nouă un simț al siguranței pentru că nu ne ajuta la nimic. Poate doar să ne sporească ignoranța. Și într-o lume în care informația este disponibilă atât de ușor, este o scuză lamentabilă să spui: „Eu nu am știut…”.

Mulți se ascund după acel „N-am știut”, dar în timpurile noastre nu prea mai este acceptată scuza asta.

Mie mi se pare că am uitat durerea pe care o simt mii de oameni, zi de zi. Mi se pare că am intrat înapoi în rutina cotidiană. Nu spun să fim concentrați strict pe asta, spun doar să avem , undeva în colțul ochiului și durerea lor, pentru că poate într-o zi va fi a noastră.