Rareș Pop sau Micovschi? Rednic îl vrea pe „Mico”, dar UTA s-ar putea alege doar cu un împrumut al lui Rareș
Rednic și-a fixat ca principal obiectiv în campania de transferuri din iarnă readucerea lui Claudiu Micovschi sub comanda sa, la UTA. La cum au evoluat lucrurile în ultima perioadă, deși conducerile celor două grupări țin deschise discuțiile, gruparea arădeană s-ar putea alege doar cu împrumutul lui Rareș Pop.
UTA are mare nevoie de un „winger”, adică de un jucător care să joace pe extremă care să aibă o foarte bună calitate. Din acest punct de vedere, Micovschi și Rareș Pop și-au dovedit valoarea la Arad însă în vară au luat drumul Giuleștiului. Primul s-a întors la echipa care l-a împrumutat la UTA, iar al doilea, Rareș, s-a dus să îmbrace tricoul clubului care a plătit pentru el peste 700.000 de euro.
În Giulești, „Mico” nu a convins. Ba chiar a devenit o eternă rezervă de când pe banca tehnică a venit Șumudică, însă o rezervă care mereu primește minute. Puține, dar primește… Doar 58 de minute în ultimele cinci meciuri a jucat Micovschi, adică o medie de puțin peste 10 minute pe meci. Și totuși este greu de luat…
„Chiar dacă este rezervă, Rapid are nevoie de Micovschi. O echipă cu obiectivul Rapidului are nevoie și de jucători cu experiență care să ajute venind de pe bancă, iar Micovschi este acet tip de jucător și Șumudică nu va renunța ușor la el”, crede un oficial al echipei UTA.
În schimb, UTA s-ar putea alege cu împrumutul lui Rareș Pop.
„Este foarte greu pentru Rareș Pop să mai joace la mine, îmi pare rău pentru el. Chiar mă uitam la banca mea de rezerve și îmi e și rușine că nici nu știu ce să le mai zic, că va fi greu să mai joace. Este un jucător în formare, care își dorește foarte mult, însă este foarte greu să joace, pentru că am nevoie de puncte. El trebuie să continue să se antreneze și cu siguranță îi va veni rândul. Toți trebuie să fie pregătiți oricând”, a spus Marius Șumudică despre fotbalistul arădean în vârstă de 19 ani.
Interesant este că Rapid are doar trei victorii în acest sezon. Două dintre ele, cea de la Iași și cea cu Slobozia, au venit în urma reușitelor lui Rareș Pop. Acesta a înscris golul victoriei la Iași și o „dublă” cu Slobozia. În ultimele două partide nu a mai fost folosit deloc, asta de când Șumudică a început să-i folosească pe cei trei jucători sosiți în ultima perioadă, Boupendza, N’Jie și Alex Dobre.
Două piedici în tentativa de readucere a lui Rareș la Arad
O primă piedică ar fi relația cu Mircea Rednic. Cât a fost la Arad, Rareș nu a fost deloc unul dintre preferații lui Mircea Rednic. Antrenorul a fost deranjat uneori de programul fotbalistului, acesta punând școala pe primul plan în sezonul care a trecut, sezon care a coincis cu pregătirea sa pentru Bacalaureat.
De asemenea, o altă piedică în acest transfer, fie el și sub formă de împrumut, ar fi faptul că Rareș urmează cursurile unei facultăți din București.
Alexandru Meszar: „Oricând poate să revină”
„Ușa este deschisă, tuturor jucătorilor pe care i-am crescut sau cu care am colaborat. Nu se pune problema nici de Rareș Pop. Oricând poate să revină. Ne-ar bucura, este al nostru, vine acasă. Noi suntem într-o colaborare foarte bună cu Rapidul. Dacă se pune problema plecării lui Rareș de la Rapid, cum v-am spus, intrăm în discuții. Vom lua inițiativă, sigur. Bineînțeles, dacă tot trebuie să plece, nu va alege altă echipă decât UTA”, a declarat pentru iAMsport.ro cel care se autointitulează conducătorul clubului UTA, Alexandru Meszar.
Comentariile portalului
Bună întrebarea finală...
Pe deasupra este si mincinos,cand spune ca nu a auzit,dar e prima oara.Deci a auzit. Dinamovistul din el nu se dezminte.A fost un jucator bun de (...)
Păi rezultatul alegerilor parlamentare convine alianței usl2.0, deci nu vor fi anulate.