Micovschi și Rareș Pop rămân la Rapid! „Mico” era primul pe lista de dorințe a lui Rednic
Mircea Rednic l-a avut pe primul loc pe lista de dorințe pentru această iarnă pe Claudiu Micovschi, fostul fotbalist al echipei arădene din sezonul trecut, atunci când a fost cel mai bun marcator dar și cel mai bun jucător al Bătrânei Doamne.
Împrumutat de la Rapid, fotbalistul originar din Oradea care a evoluat mai mulți ani în fotbalul italian, s-a întors în vară în Giulești, dar nu s-a impus la Rapid nici sub comanda nord-irlandezului Neil Lennon și nici sub cea a lui Șumudică.
Totuși, chiar dacă a fost folosit foarte puțin în ultimele două luni, „Mico” având adunate doar 15 minute în trei partide în lunile noiembrie și decembrie, acesta va continua să joace pentru gruparea giuleșteană până la finalul contractului, contract care îi va expira în vară.
„Micovschi și Rareș Pop sunt jucătorii Rapidului în momentul de față și nu mă interesează unde au activat înainte. Am văzut că Mircea Rednic a făcut niște remarci la adresa lor. Nu mă interesează. Ei sunt jucătorii Rapidului și vor rămâne jucătorii Rapidului. UTA să își ia gândul de la acești jucători pentru că nu se vor întoarce niciodată la UTA. Rareș Pop și Micovschi, cât Șumudică e antrenor la Rapid, nu se vor întoarce la UTA!”, a declarat Marius Șumudică în urmă cu o lună și jumătate.
Rareș Pop a fost o prezență constantă în echipa giuleșteană, astfel că o posibilă revenire, chiar sub formă de împrumut, a sa la Arad nu este nici măcar luată în discuție prin birourile clubului de sub Podul Grant.
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)