sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Rareș Pop pleacă la Rapid! De ce a ales fotbalistul Bătrânei Doamne Bucureștiul?

    de Lucian Dănilă | 11 februarie 2024, 12:58 PM | Sport

    0

    Rareș Pop (18 ani) pleacă din vară de la UTA la Rapid București. Dan Șucu și conducerea grupării arădene s-au înțeles în privința transferului, iar tânărul fotbalist arădean va face pasul spre Capitală pentru o suma de aproximativ un milion de euro.

    Pop avea o clauză de transfer cifrată la două milioane de euro, dar evoluțiile din actuala stagiune au fost fluctuante. Totuși, chiar și într-un sezon în care nu a strălucit, Rareș a reușit să înscrie de trei ori. Rapid București și-a exprimat interesul pentru el și în vară, dar atunci cluburile nu au ajuns la nicio înțelegere. Titular incontestabil în sezonul trecut, Rareș nu a mai intrat foarte des în grațiile lui Mircea Rednic în acest sezon, el pierzând lupta cu celălalt jucător care se integrează în regula U21, Cristian Mihai, dar și cu jucătorii care evoluează ca extreme, Micovschi, Omondi, sau chiar Ofosu în sezonul de toamnă.

    Se știa faptul că este dificil de negociat pentru transferul lui Rareș Pop din cauza preocupărilor sale extrafotbalistice. Elev eminent la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, fotbalistul a afirmat de repetate ori că la el școala este pe primul loc, abia apoi fotbalul.

    Astfel, dacă Rareș voia să-și continue studiile în Italia, Germania, Anglia sau Statele Unite, fotbalul probabil ar fi urmat această dorință a sa.

    Totuși, se pare că Rareș vrea să studieze la o facultate din București, astfel că Rapid este o soluție potrivită pentru el. Din informațiile noastre, Rareș încă nu este decis asupra facultății pe care o va urma, dar cu siguranță aceasta va fi una din Capitală.

    Astfel, din vară, Rareș Pop va redeveni coleg cu Cătălin Vulturar, cel alături de care a jucat la grupa de juniori de la UTA antrenată de Dinu Donca. Cătălin s-a transferat și el în urmă cu două săptămâni de la Lecce la Rapid.

    Citește și:

    Fanatik.ro: „Rareș Pop pleacă de la Arad și ajunge la Rapid”. Ce a declarat Alexandru Meszar

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.