sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ramona Lile: „Universitatea de Stat din Moldova, partener al UAV”

    de Special Arad | 8 iunie 2023, 6:49 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. Întâlnirea dintre rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, și rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile, a pus bazele unui nou parteneriat cu universitatea din Republica Moldova.

    Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat dezvoltarea cooperării în vederea perfecționării formelor de pregătire a specialiștilor, prin acordarea de suport reciproc în vederea organizării evenimentelor de interes comun (conferințe științifice, seminare, lecții publice etc.), schimb de experiență, împărtășirea experienței UAV în domeniul învățământului dual.

    Un punct important al discuțiilor a fost dezvoltarea activității de cercetare prin derularea unor proiecte științifice comune.

    Rectorul Igor Șarov a punctat importanța acestui parteneriat care va contribui la dezvoltarea europeană a Universității de Stat din Moldova.

    „Pentru Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, deschiderea spre Republica Moldova reprezintă un obiectiv asumat la nivel instituțional. Colaborările cu mediul academic din țara vecină au rolul de a sprijni aceste universități în drumul lor spre Uniunea Europeană și noi oportunități de colaborare în plan academic și al cercetării științifice, crearea premiselor pentru realizarea unor mobilități pentru studenți și profesori”, a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.