Ramona Lile a redevenit, de vineri, 13 martie, rector al UAV prin ordinul ministrului Educației
Ramona Lile se întoarce la cârma Universității „Aurel Vlaicu” din Arad începând de astăzi, ca urmare a ordinului semnat de ministrul Educației, Mihai Dimian.
Ordinul privind punerea în executare a deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție a fost semnat de ministru vineri, 13 martie, și are drept scop confirmarea Ramonei Lile în funcția de rector al Universitatea Aurel Vlaicu din Arad pentru un mandat de cinci ani, în baza alegerilor din 2023 și a sentinței date pe 9 februarie de Înalta Curte de Justiție și Casație.
Ordinul intră în vigoare imediat, moment la care încetează de drept, se arată aici, mandatul actualului rector, Teodor Cilan, mandat câștigat în urma alegerilor din 2024.
Ce spune ordinul de confirmare pe funcţie a Ramonei Lile?
Iată ordinul semnat de ministrul Educației:
„MINISTRUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
emite prezentul ordin:
Art. 1 Începând cu data prezentului ordin, se aprobă punerea în executare a Deciziei civile nr. 636/09.02.2026, definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 168/59/2024, în sensul confirmării, pentru un mandat de cinci ani, a doamnei prof. univ. dr. Ramona LILE în funcția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Art. 2 Ca efect al punerii în executare a Deciziei civile nr. 636/09.02.2026, definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 168/59/2024, se constată încetarea de drept a mandatului de rector al domnului conf. univ. dr. Teodor-Florin Cilan, confirmat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4304/22.04.2024.
Art. 3 Direcția Generală Învățământ Universitar și Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul Educației,
Mihai Dimian”
Ce spune UAV Arad?
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a ieşit în acest momente cu un scurt comunicat de presă în care aduce la cunoştinţa opiniei publice ordinul de ministru care o repune pe Ramona Lile în funcţia de rector a UAV.
Iată comunicatul:
„Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad anunță emiterea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3444 din 13.03.2026 privind punerea în executare a Deciziei civile nr. 636/09.02.2026, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 168/59/2024.
Potrivit ordinului, dna conf. univ. dr. Ramona Lile este confirmată în funcția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pentru un mandat de 5 ani. Potrivit aceluiași ordin, „se constată încetarea de drept a mandatului de rector al domnului conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan, confirmat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4304/22.04.2024”.
Comunicatul este însoţit de ordinul semnat astăzi de ministrul Educaţiei:

Ce spune Ramona Lile?
Ramona Lile nu a putut fi contactată până la ora redactării acestei ştiri pentru o poziţie pe temă. De la momentul publicării sentinţei Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, fostul şi actualul rector al UAV a avut o singură intervenţie, pe pagina sa de Facebook. Ce a spus imediat după publicarea sentinţei Ramona Lile, puteţi citi AICI.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)