sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Radio România aduce la Arad evenimentul artistic „Eu aleg România” – ediţia dedicată Anului Centenar

    de Special Arad | 12 septembrie 2018, 5:30 PM | Cultură | Radio

    0

    Cele două posturi locale Radio România, Radio Timişoara și Arad FM, aduc istoria mai aproape de conștiința publicului. Expoziția de panouri „Eu aleg România” – ediţia dedicată Anului Centenar va fi vernisată oficial, printr-un eveniment artistic de excepție, în seara de sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 19, pe platoul din fața Primăriei Arad. Evenimentul include și un program artistic, concerte live, un spectacol de teatru medieval, coregrafii, jonglerii și scene de bătălie.

    Pe fiecare dintre cele 10 panouri sunt prezentate câte 10 momente istorice ale poporului român (imagini și text, în total 100 de momente istorice), și un QRCODE cu trimitere către aplicația online a proiectului, www.eualegromania.ro. Informațiile inserate pe standuri sunt elementele de prezentare (texte și fotografii) ale fiecăruia dintre cele 100 de momente ale istoriei poporului român, de la origini până în 1918, momente ale căror prezentare editorială este realizată de Rețeaua Studiourilor Teritoriale în ediția centenară a campaniei editoriale România 100 – Eu aleg România.

    Spectacolul de deschidere este un eveniment artistic în stilul concertelor live de muzică istorică, însoțite de coregrafii și teatru medieval, un show al muzicienilor și dansatorilor din trupa de world music Peregrinii și al actorilor și jonglerilor din trupa Deep6 Project.

    Evenimentul va ilustra vârstele istorice ale României, de la specificul antic până la perioada secolelor XIX și XX, iar coregrafiile vor include prezentări de arme, jonglerii medievale cu steaguri, scene de bătălie și momente interactive. Fiecare spectacol se va încheia cu un show incendiar de lumină și foc, jonglerii cu flăcări și jerbe de jar, în stilul spectacolelor de carnaval medieval.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.