vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „R.M.N.”, cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, din nou, la Cinema Arta

    de Special Arad | 13 decembrie 2022, 1:07 PM | Cultură | Film

    0

    „R.M.N.”, cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, va putea fi văzut într-o nouă proiecție la Cinema Arta din Arad, vineri, 16 decembrie 2022, începând cu ora 19:00.

    Accesul la film va fi gratuit.

    Prima proiecție a filmului R.M.N. la Arad a avut loc în 22 iunie, la Cinematograful „Arta“, în prezența regizorului, Cristian Mungiu.

    • Citește recenzia Special Arad: „R.M.N.”-ul lui Mungiu, la Arad. Diagnostic: intoleranță

    R.M.N. spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor. Regizorul Cristian Mungiu descrie filmul ca fiind „o poveste despre raportul dintre vremurile de odinioară – percepute ca fiind mai de încredere pentru că ne deveniseră familiare – și vremurile actuale, resimțite ca haotice. Este deopotrivă o poveste despre auto-amăgirea generată de un set de valori europene care rămân mai degrabă un deziderat decât o împlinire. Este o poveste despre intoleranță și discriminare, despre prejudecăți, stereotipuri, autoritate și libertate, o poveste despre lașitate și curaj, despre individ și mase, despre destinul personal versus cel colectiv. Este, de asemenea, o poveste despre supraviețuire, despre sărăcie, despre frică și un viitor neliniștitor”.

    După premiera mondială de la Festivalul de Film de la Cannes, în publicațiile internaționale au apărut și primele recenzii elogioase: „Secvențe discrete, de o claritate și o densitate uluitoare, cu o rigoare a construcției camuflată de spontaneitatea prezentării”, „Film complex, atât de încărcat de idei, încât te-ai aștepta ca preocuparea pentru estetică să nu fie o prioritate, dar R.M.N. este de o frumusețe aproape neverosimilă” notează Jessica Kiang în Variety. „R.M.N. este o explorare fascinantă, foarte umană, a multiplelor probleme cu care se confruntă România”  apreciază Jordan Mintzer în The Hollywood Reporter. Ca urmare a primirii avute la Cannes, a criticilor și reacțiilor preponderent favorabile și de regulă polemice, R.M.N. a fost bine primit și de distribuitori, fiind achiziționat spre difuzare pâna la încheierea festivalului în peste 40 de țări.

    Filmul îi are în rolurile principale pe Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu și Orsolya Moldován. Scenariul și regia sunt semnate de Cristian Mungiu. Filmările au fost realizate în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, în principal în satul Rimetea din județul Alba, dar și în alte localități din Transilvania.

    Proiecțiile de film de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

    Sinopsis: În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de tatăl lui rămas singur (Otto) și de iubita lui din tinerețe pe care arde să o revadă (Csilla). Își dorește să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la fabrica de care se îngrijește Csilla sunt angajați muncitori străini, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.