Qatar și Iordania salută opoziția lui Macron față de livrarea de arme către Israel





Qatar, un mediator-cheie în negocierile pentru încetarea focului în Gaza, a numit declaraţia lui Emmanuel Macron, care a cerut să se oprească livrarea de arme către Israel, „un pas important şi binevenit spre încheierea războiului”, relatează presa franceză.
Şi Iordania a salutat remarcile liderului francez şi a subliniat „importanţa impunerii unei interdicţii complete asupra exportului de arme către Israel” şi „consecinţele reale” pentru acţiunile ţării.
„Cred că prioritatea astăzi este să ne întoarcem la o soluţie politică, să încetăm să livrăm arme pentru a purta luptele în Gaza”, a declarat preşedintele într-un interviu pentru France Inter înregistrat luni şi difuzat sâmbătă. „Franţa nu livrează”, a spus el, vizând direct Statele Unite, relatează news.ro
„Nu cred că cei care le furnizează pot cere încetarea focului în fiecare zi şi să continue să le furnizeze”, a subliniat apoi preşedintele în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la încheierea summitului Francofoniei de la Paris.
În acelaşi timp, armata israeliană şi-a declarat forţele în stare de alertă maximă înaintea comemorării zilei de 7 octombrie, de teama unor atacuri.
Citește și: Fiind eliminat de pe lista de senatori ai PNL, Ioan Cristina i se alătură lui Mircea Geoană
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este