Puținii stropi de ploaie din Arad au dus la căderea curentului pentru a doua oară în același cartier





Deși s-a anunțat cod portocaliu de vijelie și grindină, până la această oră în Arad doar a plouat puțin. În schimb, se pare că în cartierul Poltura din Arad curentul a fost întrerupt, așa cum s-a întâmplat și duminică când mai mulți cititori ne-au semnalat probleme cu rețeaua electrică.
Problemele nu sunt noi, întreruperea cu furnizarea energiei electrice fiind deja la ordinea zilei, acestea fiind programate săptămânal și în localitățile din județul Arad. Motivul acestor întreruperi, așa cum ne anunță e-Distribuție Banat este „pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”.
„La ultimele 2 furtuni am stat peste 15 ore fără curent”, sau
„Iar stăm fără curent cu toate că acum nu este furtună ci puțin vânt” sunt doar câteva dintre mesajele pe care le primim pe adresa redacției.
Deși înțelegători, arădenii nu mai suportă întreruperile de curent care, totuși, duc la distrugerea aparatelor electrocasnice rămânând cu întrebarea: „Mie cine îmi înlocuiește aparatul ars?”
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este