marþi, 23 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Întreruperile de curent programate între 25 – 28 iunie, în județul Arad

    de Special Arad | 19 iunie 2024, 5:50 PM | Știri Arad

    0

    Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent electric, în perioada 25 – 28 iunie, în județul Arad.

    „Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, transmite compania într-un comunicat.

    Vor fi următoarele întreruperi:

    Toate întreruperile sunt programate în intervalul orar 09:00 și 17:00.

    Marți, 25 iunie: Baia, Belotinți (parțial), Pecica (Vulcan Gaz – zona cu autostrada), Dorobanți (parțial), Zimandcuz (p).

    Miercuri, 26 iunie: Nădlac (p), Mișca (p), Zimandcuz (p).

    Joi, 27 iunie: Pecica (p), Mișca (p), Troaș.

    Vineri, 28 iunie: Curtici (p).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.