Putin avertizează România cu privire la riscurile crizei din Ucraina
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis liderilor din 18 țări, printre care și România, o scrisoare cu privire la riscurile economice asociate crizei din Ucraina, transmit cei de la RIA Novosti.
Scrisoarea a fost trimisă liderilor din România, Republica Moldova, Turcia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Cehia, Polonia, Franța, Germania, Croația, Bosnia-Herțegovina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Austria și Italia.
„În ultimele luni, economia Ucrainei a fost în scădere. Sectoarele industriei și construcțiilor au fost în declin vertiginos. Deficitul bugetar este în creștere. Economia Ucrainei se îndreaptă spre incapacitate de plăți, spre oprirea producției și șpmaș masiv”, transmite președintele rus prin scrisoarea trimisă liderilor celor 18 țări menționate.
„Grupul rus Gazprom va fi nevoit să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar, în cazul în care condițiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze pot fi oprite sau limitate”, mai transmite Vladimir Putin.
Dimitri Peskov, purtător de cuvânt la Kremlin, a explicat că scopul scrisorii președintelui Rusiei este de a avertiza liderii europeni în legătură cu riscurile pe care criza din Ucraina le are asupra livrărilor de gaz rusesc.
„Vladimir Putin își exprimă extrema preocupare în legătură cu situația critică generată de datoriile acumulate de Ucraina și de riscurile pe cre această situație le are asupra livrărilor de gaze ruse”, a declarat Peskov, adăugând că „situația poate avea consecințe negative asupra tranzitului de gaz rus prin Ucraina”.












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)