Festivalul Underground – ediția a XV-a – a început oficial vineri seara cu „Vino Veritas”, sugerând o beatitudine culturală aproape romantică, cu titlu de Romă antică, în beciul nedomnesc și brutalmente ferit de canicula estivală – adică în Club Flex. O comedie de apartament agreabilă, dar nu putem spune că a fost un spectacol cu adevărat Underground. În cazul celui următor, în schimb, YES, WE CAN.

Reținând așadar esențialul — beatitudinea, acea stare ideală de înțelepciune atât la stoicii antici, cât și la „dinozaurul filosofiei”, Aristotel — se impune un salt rapid peste această comedie de tip „adevăr sau provocare”, pentru a pătrunde într-o încurcătură încărcată realmente filosofic, precum și în cea mai importantă locație, în Teatrul Vechi – redeschis temporar cu același festival care a marcat închiderea sa, acum 14 ani.

Aici s-a jucat al doilea spectacol din programul Underground, „Can[not] say?”, al trupei independente C4Company și abia aici am intrat cu adevărat în pâinea noastră milenar-contemporană cea de toate zilele, respectiv în provocatoarea temă a ediției din acest an.

Spectacolul „Can[not] say?” – regizat de Nana Balint (inclusiv în distribuție, alături de fratele ei, George Balint, Ilior Spătar, Rareș Rusan și Lorand Hoca Virag) – a propus o abordare teatrală inedită asupra uneia dintre cele mai fierbinți și controversate teme ale zilelor noastre: libertatea de exprimare versus „Cancel Culture” – fenomenul anulării sociale și culturale bazate pe opiniile maselor.

Redeschiderea unui „proces” simbolic după 2450 de ani a evocat direct primul reper istoric major privind limitele libertății gândirii, cazul celebru al lui Socrate, primul mare filosof judecat pentru blasfemie și coruperea tinerilor – în esență, pentru ideile lui neconvenabile.

Spectacolul a început cu o energie frenetică, pendulând între mișcare coordonată și dezordine deliberată, dând naștere unui discurs scenic inițial confuz, dar care a crescut în intensitate și sens pe măsură ce înainta – o construcție ce a beneficiat vizibil, în schimb, de simțul coregrafic precis al Nanei Balint, care a știut să echilibreze haosul conceptual și intenția scenică.

Foto: Vio Gantner. Sursa: Underground Festival / Facebook

Gesturile repetate destul de des și aparent fără sens nu reprezentau însă o slăbiciune regizorală, de fapt. Din contră: „corporalitatea mută” și dezarticulată a fost vădit intenționată, iar ostentațiunea săltăreață și metaforic voalată sublinia importanța isteric-istorică a temei alese: s-a vorbit liber și rațional despre lucrurile care nu se spun, interogând sensul și logica tăcerii. De asemenea, s-a făcut un pas tiptil dar major și înspre conceptul opus, mai puțin popular, „accountability culture”, care pune accent pe asumarea responsabilității pentru acțiuni, cuvinte sau decizii, în locul pedepsirii rapide sau excluderii sociale.

Prin folosirea unui cadru ficționalizat și fizicalizat, spectacolul a creat o tribună în care filosofia a devenit viu-pătrunzătoare, iar vechile și actualele dileme etice și sociale au fost puse în oglindă cu evenimente reale, subiecte arzătoare – cel puțin la suprafață: de la Tweet-uri șugubăț-rasiste care pot provoca concedierea de îndată într-o corporație până la scandalurile #MeToo și polarizanta mișcare MAGA, ori chiar la recentele controverse socio-etice de-ale teatrului.

Cel din urmă aspect a fost chiar unul dintre cele mai tensionate și, totodată, revelatoare momente ale spectacolului, în care s-a „despachetat” absurdul – sau barem relativitatea – unor acuzații recente din lumea teatrului românesc, legate de hărțuiri sexuale. „Can[not] say?” nu a tratat acest topic sensibil cu trivialitate, ci cu o luciditate provocatoare, fără vreo intenție tăgăduitoare. Fără a cădea în activism teatral rigid, spectacolul și-a asumat o direcție etică și politică ascuțită, livrată cu o teatralitate conștientă și o sobrietate bine controlată – una care propune distincții clare între rolul artistic și persoana publică sau privată, între corporalitate scenică și intimitate.

Foto: Vio Gantner. Sursa: Underground Festival / Facebook

Scopul acestui exercițiu filosofic? Contracararea conștientă a confuziilor emoționale sau morale care pot apărea într-un climat social suprasaturat de suspiciune.

Cu alte cuvinte: nu trupul actorului este mesajul, ci forma pe care o dobândește acest trup în contextul artistic.

Prin forma pe care a dobândit-o spectacolul „Can[not] say?”, clădită din secvențe de tip Tetris, s-a evidențiat tensiunea veche de când lumea dintre limitele libertatății absolute de exprimare și radicalitatea responsabilitatății sociale, între dialogul deschis (o șansă restaurativă) și cenzura devenită un instrument de represiune irevocabilă.

Nu a fost omisă din spectacol nici maimuțărirea indiferenței și a activismului social: în timp ce „filosofii de serviciu”, personajele fără fețe (cu voaluri negre pe cap), spălau scena „de mii de ani” și pălăvrăgeau despre teme și personaje controversate, „filosofii profesionalizați” – procurorul și avocații apărării – s-au bătut în argumente tari și în pledoarii slabe.

Foto: Vio Gantner. Sursa: Underground Festival / Facebook

Importanța spectacolului a derivat din modul în care a implicat publicul în rolul de „juriu” al acestei dezbateri, desfășurată într-o instanță imaginară, și l-a transformat din simplu spectator în participant activ.

Dar mai era o ultimă ghidușie, la finalul spectacolului: cei din public au primit câte un mini-mop cu un mesaj scris pe o fășie de hârtie. Deși în aparență simple mesaje motivaționale, în stilul „fortune cookies”, bilețelele s-ar putea să fie de fapt acuzații discrete, critici sociale distribuite aleatoriu. Ele nu se rezumă la chestionarea confortului tăcerii, ci taxează subtil indiferența, așteptarea resemnată, complicitatea pasivă — cu alte cuvinte, vinovăția tacită a fiecăruia în parte.

Ce suntem, deci? Opinenți irelevanți care „spală scena fără rost” sau judecători de facto ai acuzaților societății? Și, mai ales: ce ne califică pentru acest drept? Can[not] we say?

Citește și:

Program actualizat și bilete disponibile la Underground Festival