Protecția Consumatorilor din Arad a dat amenzi în valoare totală de 107.000 lei în iulie și august
În cursul lunii iulie și august, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o serie de acțiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a sucurilor, nectarurilor din fructe, a băuturilor răcoritoare, a apelor minerale naturale și a apelor de izvor, se anunță într-un comunicat.
S-au verificat 30 de operatori economici de pe raza municipiului și județului Arad și s-au aplicat 29 amenzi contravenționale în valoare totală de 107.000 lei, cărora li s-au adăugat și măsura complementară de a opri definitiv de la comercializare anumite produse alimentare neconforme.
Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele:
– produse cu data limită de consum depășită ;
– nerespectarea condițiilor de depozitare prevăzute de producători ;
– lipsă informații elemente de identificare /caracterizare
– lipsă afișare prețuri.
Toate măsurile dispuse vor fi verificate, iar operatorii economici rămân, în continuare, sub atenta supraveghere a CJPC Arad, se mai anunță în comunicatul Comisariatului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)