joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Propaganda rusă în timpul alegerilor din SUA, în favoarea lui Trump

    de - | 26 noiembrie 2016, 1:26 PM | Fact check | Internaţional

    0

    Afluxul de „știri false” în timpul alegerilor din Statele Unite a fost susținut de o campanie de propagandă elaborată în Rusia, care a creat și distribuit articole false pe Internet, scrie Independent.md.

    Scopul campaniei a fost de a o pedepsi pe Hillary Clinton, a ajuta pe candidatul republican Donald Trump și submina încrederea în democrația americană, afirmă cercetătorii din SUA care au studiat problema, potrivit ziarului The Washington Post.

    Mașina de propagandă rusă este din ce în ce mai sofisticată. Miile de rețele de bot-uri, echipa de troli plătiți, rețeaua de site-uri și conturi pe social media – preluau și confirmau informațiile pe site-urile de dreapta de pe Internet. Ea a reprezentat-o pe Clinton drept criminala, care își ascunde problemele de sănătate și se pregătește să dea țara pe mâna unei clici globale de finanțiști veroși. De asemenea, eforturile propagandei ruse au fost îndreptate și spre agravarea tensiunilor internaționale și înfricoșarea opiniei publice cu posibilitatea unui război iminent cu Rusia, care are arme nucleare.

    Două grupuri independente de cercetători au descoperit că rușii au folosit platforme tehnologice americane pentru a ataca democrația în SUA, într-un moment în care ea era deosebit de vulnerabilă. Complexitatea crescândă a tacticii rușilor ar putea împiedica eforturile curente ale Facebook și Google, care încearcă să rezolve problema „știrilor false”. Rețelele sociale au promis să lupte cu acest flagel după numeroase plângeri din partea utilizatorilor.

    Este imposibil să se știe dacă campania derulată de Rusia a fost crucială pentru alegerea lui Trump, dar cercetătorii sunt de părere că ea a fost o strategie destul de eficientă, al cărei scop era să semene neîncredere în democrația americană și în liderii săi. Tactica a inclus spargerea calculatoarelor comisiilor electorale în mai multe state și publicarea de e-mailuri care o denigrau pe Clinton.

    „Ei doresc să submineze în mod semnificativ încrederea în guvern și în instituțiile publice ale SUA”, a declarat Clint Watts, membru al Institutului de Cercetare a Politicii Externe care, împreună cu alți doi cercetători, a urmărit propaganda rusă din 2014 încoace. „A fost tactica lor standard folosită în Războiul Rece. Problema este că înainte de apariția social media era mai dificil de pus în practică”.

    Raportul Watts a apărut pe blogul War on the Rocks luna aceasta cu denumirea „Trolling pentru Trump: Cum Rusia încearcă să distrugă democrația noastră”.

    Un alt grup, numit PropOrNot, asociație independentă de cercetători de politică, a pregătit propriile concluzii, pentru a arăta amploarea și eficiența campaniilor rusești. Cercetătorii au folosit instrumente de analiză web pentru a urmări originea tweet-urilor individuale și au relevat relația dintre diverse conturi în social media, care publicau în mod constant mesaje comune. Definirea codului site-ului a contribuit uneori la identificarea site-urile care aparțin aceluiași proprietar. În alte cazuri, fraze sau propoziții exacte au fost copiate rapid pe site-uri și conturi de social media, fapt care indică apartenența la rețelele comune, controlate de un singur personaj.

    Raportul privind rezultatele monitorizării PropOrNot a numit mai mult de 200 de site-uri care au răspândit în mod constant propagandă din Rusia în timpul campaniei electorale. În general, ele au ajuns la o audiență de cel puțin 15 milioane de americani. Potrivit PropOrNot, știrile false și dezinformarea promovată sau publicată pe Facebook, au fost văzute de mai mult de 213 de milioane de ori. Cercetătorii au ajuns la concluzia că unii dintre jucători au făcut parte în mod deliberat dintr-o campanie de propagandă, în timp ce alții au fost „idioți utili”, un termen care a apărut în timpul războiului rece și descrie persoane sau instituții care au ajutat, fără să vrea, propaganda URSS.

    Cercetătorii din ambele grupuri spun că, campania din Rusia s-a folosit de pasiunea lumii pentru conținutul „controversat”, scandalos. Acest conținut are un potențial ridicat, capabil să suscite emoție și să permită dezvoltarea de teorii ale conspirației populare cu privire la modul in care forțe secrete dictează evenimentele mondiale.

    Unele dintre aceste „știri” erau răspândite de RT și Sputnik, servicii ruse de informare finanțate de stat, care imită stilul și tonul unor organizații de știri serioase și independente. Dar, uneori, printre știrile serioase, RT și Sputnik inserau povești deliberat înșelătoare. În alte cazuri, RT, Sputnik și alte site-uri rusești au utilizate conturi în social media pentru a crește volumul și numărul de știri false care deja circulau pe internet. Din acest motiv, algoritmii de știri le identificau ca teme „de actualitate”, ele ajungând în fluxurile celor mai mari organizații de știri din SUA.

    Comunicatele Sputnik au fost trimise inclusiv pe adresa de mail a redacției Special Arad

    Comunicatele Sputnik au fost trimise inclusiv pe adresa de mail a redacției Special Arad

    Viteza și coordonarea acestor eforturi a permis știrilor false promovate de Rusia să învingă organizațiile tradiționale de știri în lupta pentru audiență. De exemplu, cercetătorii au descoperit că primele și cele mai alarmante tweet-uri despre boala lui Clinton, în timpul evenimentului de la 11 septembrie de la New York, au fost răspândite de botnet-uri și troli din Rusia. Daily Beast a demascat aceste știri false într-un articol care a fost preluat de 1.700 de utilizatori de Facebook, articolul fiind citit on-line de mai mult de 30.000 de ori. Dar, cercetătorii PropOrNot au descoperit că versiunea susținută de propaganda rusă a găsit un ecou mai larg, 90.000 de conturi Facebook le-au preluat, ele fiind citite de mai mult de 8 milioane de ori. Cercetătorii au spus că știrea adevărată din The Daily Beast a fost ca un „țipăt într-un uragan” de știri false, susținute din Rusia.

    Această mașină de propagandă a ajutat, de asemenea, în promovarea unor falsuri precum că protestatarii împotriva lui Trump au fost plătiți cu mii de dolari pentru a participa la manifestații (inițial, acuzația a fost formulată de un satiric, iar apoi preluată de campania lui Trump).

    Cercetătorii din ambele grupuri au monitorizat multe alte falsuri informatice – rapoarte despre o revoltă la baza aeriană Incirlik din Turcia, sau despre cum SUA vor efectua un atac militar și vor da vina pe Rusia.

    Ultima săptămână a campaniei electorale a provocat agitație cu o mulțime de informații despre presupuse încălcări din timpul procesului electoral, despre fraudarea votului, despre revoltele care vor avea loc în ziua alegerilor, dacă Clinton câștigă.

    „Se pare că Rusia a organizat un super-comitet pentru campania lui Trump. Și acesta a funcționat”, spune unul dintre autorii raportului.

    Cercetători își exprimă îngrijorarea că guvernul SUA nu are instrumente suficiente pentru a detecta sau de a face față propagandei străine. Ei speră ca studiul lor, cu o descriere detaliată a posibilităților de propagandă străină, îi va convinge pe funcționarii americani să acționeze.

    Sursa: Independent.md

    Sursa foto: Euromaidan Press

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.