marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ ,,Effective e-Learning System Based on Digital Competences” la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

    de - | 17 ianuarie 2019, 1:12 PM | Contributors | Educaţie

    0

    În perioada 14-18 ianuarie 2019, la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad a fost organizată activitatea ,,C1 – Join Staff Training” in Arad, din cadrul proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ cu numărul 2018-1-LV01-KA229-046952 şi cu titlul ,,Effective e-Learning System Based on Digital Competences”. Acest proiect a fost iniţiat datorită  nevoii de dezvoltare în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor a cadrelor didactice şi elevilor, dat fiind faptul că competenţele digitale sunt premise pentru inovare, cunoaştere, dezvoltare şi succes în carieră. Proiectul este coordonat de prof. Aiva Leitane de la Tukuma Vakara un neklatienes vidusskola din Letonia iar şcolile partenere sunt din Suedia, România, Croaţia, Grecia şi Portugalia.

    Prima zi a debutat cu mesaje de bun venit adresate participanţilor de prof. dr. Adina Avacovici – coordonator proiect România şi director adjunct al şcolii, prof. Doina Stoica – directorul şcolii, prof. Anca Lupei – inspector şcolar pentru proiecte educaţionale la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi prof. Aiva Leitane – coordonator proiect. Au fost evidențiate parcursul școlii în participarea în proiecte europene și calitatea de Școală -Ambasador a Parlamentului European. Următoarele activităţi au fost susţinute de reprezentanţii Industrijsko-obrtnicka skola din Croaţia: ,,Kahoot in the classroom” – prof. Martina Sertic, prof. Davor Knezevic şi ,,Educational digital content” – prof. Suzana Mihelcic. Ziua s-a încheiat cu un tur ghidat al Aradului realizat cu sprijinul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Arad, fiind vizitate principalele obiective turistice ale oraşului.

    Marţi activităţile au fost realizate de prof. dr. Dimitrios Sidiropoulos – ,,ZunalWebQuests”, prof. Konstantinos Tigkas – ,,CMap Tools”, prof. Glykeria Thanouri – ,,Story Bird” de la 2o Epaggelmatiko Lykeio Katerinis din Grecia.

    Activităţile de miercuri au fost efectuate de prof. dr. Adina Avacovici şi prof. Doina Brişan – ,,Padlet, Linoit, e-Book, Scientix platform” de la şcoala gazdă şi prof. Igor Vidovic – ,,Geogebra in the classroom” de la Industrijsko-obrtnicka skola din din Slavonski Brod Croaţia. După aceste activităţi, a avut loc o activitate de formare în care participanţii organizaţi pe grupe au purtat discuţii despre şcoala secolului XXI cu competenţele ei.

    Joi, au fost prezentate Exemple de bune practici în e-Learning: ,,Edmodo, Socrative, Plickers, Quizizz, Google Classroom” de prof. Elisabete Ferreira, prof. Alexandra Guia, prof. Jorge Gomes, prof. Raquel Duarte de la Agrupamento de Escolas Sa de Miranda din Braga Portugalia iar prof. Jessica Hallonqvist, prof. Ronny Saxin, prof. Bengt Andersson, prof. Hanna Forsgarde  de la Rudbecksgymnasiet for Dova och Horselskadade Orebro din Suedia au familiarizat participanţii cu platformele e-Learning: ,,Diigo, Kami, Quizlet, Madmagz”.

    În ultima zi, prof. Aiva Leitane şi prof. Dace Reke de la Tukuma Vakara un neklatienes vidusskola din Letonia au susţinut activităţi despre ,,Learning Apps şi Moodle”.

    În cele cinci zile au fost atinse următoarele obiective: stimularea cadrelor didactice pentru folosirea instrumentelor IT la clasă, folosirea instrumentelor WEB 2.0, împărtăşirea experienţei pentru realizarea materialelor de studiu cu ajutorul instrumentelor WEB 2.0, studierea şi evaluarea rezultatelor despre situaţia actuală a şcolilor, concluzii şi recomandări de îmbunătăţire a competenţelor digitale la elevi şi cadre didactice. La final a fost evaluat trainingul, fiind acordate certificatele de participare şi documentul Europass.

    Prof. dr. Adina Avacovici, coordonator proiect

    Prof. Cosmin Julan, membru echipa de proiect

    2 3 4 5 6 7

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.