Proiect de lege european: Amenzile și suspendările de permis din străinătate vor putea fi executate mai ușor în România





Parlamentul European a adoptat recent, în primă lectură, proiectul unui set de reguli la nivel european care ar conduce la o mai bună comunicare între statele membre pentru executarea sancţiunilor rutiere dispuse în alte state decât cel de reşedinţă al autorului abaterii rutiere.
Trebuie precizat faptul că, deşi inclusiv România are o legislaţie cu privire la schimbul de informaţii între state şi există convenţii internaţionale în materia circulaţiei rutiere, în esenţă doar amenzile primite în străinătate pot fi executate în România, şi acestea după o procedură destul de greoaie. Suspendările de permis sunt valabile acum doar în ţara unde s-au dispus.
Dacă regulile stabilite de Parlamentul European vor fi adoptate după alegerile europarlamentare din iunie, într-un interval rezonabil de doi sau trei ani vom putea avea o legislaţie comunitară în materie rutieră care să asigure efectiva executare atât a amenzilor rutiere, cât mai ales executarea suspendării dreptului de a conduce, aplicată într-un alt stat decât cel de domiciliu al contravenientului.
Potrivit proiectului, orice ţară a Uniunii Europene va putea solicita altui stat comunitar în care domiciliază autorul abaterii rutiere să execute orice amendă de peste 70 de euro şi să procedeze la executarea pe teritoriul acelui stat a suspendării dreptului de a conduce, dispuse de autorităţile statului solicitant. Această cerere, potrivit actualei forme a proiectului, va putea fi făcută într-un termen de maximum 11 luni de la săvârşirea abaterii rutiere.
Citește și: Angajații Carrefour anunță un protest. Care sunt cererile acestora
Mai multe detalii pe ebihoreanul.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.