Proiect de lege. Cinci parlamentari PSD și unul de la PNL încearcă să suprime liberul acces la informații publice!





Cinci parlamentari PSD şi deputatul PNL Florin Roman au depus un proiect de lege care limitează drastic accesul la informaţiile publice. Ei spun că activitatea unor instituţii este blocată pentru a putea furniza informaţii din „maldăre întregi de hârtii”, care sunt folosite apoi pentru şantaj. Ei vor astfel să permită autorităţilor să refuze solicitări, dacă informaţiile pun în pericol activitatea unor firme sau dacă sunt cerute cu rea-credinţă.
Proiectul de lege de modificare a Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii publice a fost iniţiat de deputata PSD de Dolj Eliza Mădălina Peţa Ştefănescu şi a fost semnat de alţi trei parlamentari social-democraţi, dar şi de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman. Ulterior, Roman a anunţat că îşi retrage semnătura de pe acest proiect.
Ce schimbări aduce proiectul de lege
Iniţiativa de lege prevede că solicitanţii de informaţii de interes public vor fi obligaţi să plătească toate costurile aferente procesării respectivelor informaţii: de copiere, de scanare, de anonimizare a datelor cu caracter personal, de căutare şi identificare a documentelor în arhivă precum şi orice alte operaţiuni necesare. Costurile respective pot să difere de la o autoritate publică la alta, întrucât în textul modificării se arată că fiecare entitate poate să-şi stabilească propriile tarife. În plus, în cazul în care volumul informaţiilor citate depăşeşte 50 de pagini, autoritatea poate refuza transmiterea acestora. Totodată, autoritatea sau instituţia publică are dreptul să refuze motivat comunicarea informaţiilor solicitate în cazul în care acestea conţin date cu caracter personal ce nu pot fi anonimizate ori în condiţiile în care aceste informaţii sunt solicitate cu rea-credinţă, încălcând dispoziţiile referitoare la buna-credinţă prevăzute în Constituţie şi legile în vigoare.
De asemenea, în cazul în care informaţiile solicitate fac trimitere la contracte care cuprind clauze confidenţiale ce ar putea pune în pericol activitatea unor firme sau dacă există procese pe rol, iar informaţiile ar putea cauza uneia dintre părţi în judecarea echitabilă a cauzei, acestea nu se pun la dispoziţia solicitantului. În plus, în cazul în care o persoană adresează aceleiaşi instituţii publice sau autorităţi mai multe solicitări de informaţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, iar solicitantul va primi un singur răspuns care va face referire la toate solicitările. Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă solicitare de la aceeaşi persoană ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, aceasta se clasează, făcându-se menţiune că s-a răspuns. Dacă solicitarea cuprinde termeni nereverenţioşi, insulte sau calomnii, se clasează. Autorităţile vor putea decide în ce formă pun la dispoziţia cetăţenilor informaţiile de interes public. De exemplu, pot decide dacă le afişează pe site sau doar la sediu sau dacă le supune spre consultare în spaţii special amenajate.
Deputatul PNL Florin Roman a anunţat vineri că îşi retrage semnătura, deoarece a primit semnale că forma proiectului „poate naşte interpretări abuzive”
Citeste mai multe pe adevărul
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)