sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Produsele din plastic de unică folosinţă nu mai pot fi vândute în Uniunea Europeană. Ce se întâmplă în România

    de Special Arad | 2 iulie 2021, 9:35 AM | Naţional

    0

    (foto: desteptarea.ro)

    Directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului intră în vigoare din data de 3 iulie 2021, astfel încât farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă.

    În cazul României, momentan, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Conform sursei citate, Ordonanţă de Urgenţă în acest sens aşteaptă să fie aprobată de Guvern.

    „Discutăm despre o chestiune extrem de importantă şi urgentă. Teoretic, în câteva zile ar fi trebuit să avem în vigoare acest act normativ. Nu suntem în stadiul în care am putea să aprobăm varianta finală, dar înţeleg de la colegi că au avut loc multe discuţii, cel puţin interinstituţionale şi chiar dacă unele dintre feedback-uri au lipsit din partea colegilor de la diverse ministere, trebuie să mergem înainte şi să definitivăm textul de act normativ. Ca o primă concluzie, după ce săptămâna trecută, acum două săptămâni, am avut mai multe discuţii cu colegii mei, cred că problema cea mai complexă care trebuie rezolvată este perioada de tranziţie.

    Trebuie să vedem cum reuşim să legăm această perioadă în care totul este permis cu perioada în care majoritatea acestor produse vor fi interzise atât la producători cât şi punerea lor pe piaţă din stocurile pe care le au comercianţii sau producătorii. Ar putea exista şi măsuri intermediare. Lucrăm la un act normativ, o ordonanţă, prin care măcar la festivaluri să interzicem din vara asta folosirea acestor produse care sunt în Directivă. Cred că ar fi un semnal bun, pozitiv, astfel încât măcar acolo unde imediat se poate implementa să dăm un semnal pozitiv”, a explicat, joi, Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, la o conferinţă organizată de Pria Events.

    Oficialul a semnalat că “nu prea a primit semnale, nici sprijin” de la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul sau consecinţele fabricării acestor produse din plastic.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.