Procesul accidentului de la 2 Mai naște proteste la Vama Veche





O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, şi soldat cu moartea a doi tineri, notează stiripesurse.ro.
„În urma unui tragic accident petrecut în vara anului trecut, la 2 Mai, în care doi tineri au fost rupţi din viaţă de un şofer băut şi drogat, iar justiţia pare să fie oarbă şi surdă la strigătele de dreptate, ne unim într-un act de solidaritate şi protest”, anunţă organizatorii.
Manifestanţii se reunesc la ora 17.00, în Vama Veche şi vor porni către locul accidentului, pentru a arăta că nu sunt de acord cu modul în care este judecat acest caz.
„Ne dorim să arătăm lunii că suntem uniţi în faţa injustiţiei şi că nu vom tolera ca vinovaţii să scape nepedepsiţi. Nu uităm şi nu vom uita niciodată pe cei doi tineri, Sebi şi Roberta, care şi-au pierdut viaţa într-un mod atât de tragic şi nedrept. Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate. Alătură–te nouă şi arată că dreptatea nu poate fi ignorată”, este mesajul celor care au iniţiat protestul.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)