Problemele care au condus la nefuncționarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar au fost remediate
Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliței Române anunță că au fost remediate problemele care au condus marți la nefuncționarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS.
În consecință, cetățenii pot obține, începând de astăzi, 3 octombrie, certificatele de cazier judiciar.
De asemenea, tot de astăzi, persoanele care au depus marți cerere pentru eliberarea cazierului judiciar și nu au mențiuni care să fie înscrise în acesta, se pot prezenta la ghișee, în vederea eliberării documentului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)