În urmă cu vreo șapte ani, în drumul meu către locul de muncă, am dat de un om al străzii care dormea pe jos în spatele primăriei Arad pe un frig de crăpau pietrele, chiar dacă era aprilie. Nu aveam pe atunci un telefon foarte performant, cum de altfel nu am nici acum în ceea ce privește calitatea pozelor, dar m-am oprit și am făcut poza. Sunt pasionat de fotografie, dar la modul admirativ, nu am nici un aparat foto mai de Doamne ajută și dacă mă pun să fac o poză cu telefonul, tramvaiul nr 18 face o cursă întreagă (cu tot cu o oprire neprogramată că iar s-au „pupat” doi în intersecție la Calu Bălan).

Pe atunci nu lucram la ziar, iar ziarul meu era… ca la restul, facebook-ul. De administrație eram și atunci dezamăgit. Chiar dacă nu consumam presa pe pâine cum o fac azi, vedeam transformarea orașului, iar asta mă împingea la scris.

Am publicat Prințul cerșetor pe site-ul unui prieten (Dacă ai timp, aruncă o geană AICI). Era, clar, vorba de Arad și de cum îl vedeam eu.

Poza pe care o făcusem atunci o puteți vedea mai jos. Am încercat să încadrez cât mai bine subiectul principal și am postat poza împreună cu următoarele cuvinte: „Primăria Arad…vedere din spate…și din viitor…”

Acum, la mai bine de 7 ani distanță, am primit pe adresa redacției o poză asemănătoare, iar din ceea ce pot observa eu… e aceeași persoană.

Îi mulțumesc cititorului nostru pentru poză, însă nu pot spune că nu mi-a lăsat un gust amar. Au trecut șapte ani de când viața mea s-a schimbat 180 de grade, iar viața acestui om a rămas la fel. Nu știu dacă din neputința lui sau nu, dar parcă nici nu mai contează.

Contează că au trecut niște ani și nimic nu e mai bine pentru omul acela, iar acest lucru mi se pare trist. Că e bețiv, că e boschetar, că a avut o viață cum a avut-o, indiferent, șapte ani au trecut…. și nimic.

Ce pot spune e că … am ajuns și în Aradul din „viitor” așa cum am spus înainte cu șapte ani. Nu s-a schimbat mai nimic…

Poza pe care am primit-o, mai jos: