Prinși la volan, fără permis, prin Bocsig și Pâncota
Comunicat. Polițiștii au depistat, ieri, în trafic, doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, polițiștii orașului Ineu au depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Bocsig, având valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii expirată din 28 aprilie 2017. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și fără permis de conducere.
Pe raza localității Pâncota, polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)