sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Prinși la Sânpaul cu țigări netimbrate

    de Special Arad | 4 iunie 2018, 2:02 PM | Știri Arad

    0

    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică au depistat și indisponibilizat un autoturism utilizat pentru a transporta țigarete de contrabandă. Peste 29.000 de fire tigarete netimbrate și sume de bani au fost indisponibilizate de polițiști.

    La data de 1 iunie a.c., doi maramureșeni au fost depistați într-un autoturism pe raza localității Sânpaul, transportând țigarete de contrabandă.
    În fapt, polițiștii au depistat pe raza localității Sânpaul, un bărbat și o femeie –șofer și pasager pe scaunul din dreapta față- într-un autoturism cu privire la care exista suspiciunea că este utilizat de cei în cauză ca mijloc de transport de țigarete contrafăcute.
    Având sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Ordine Publică, în urma verificării amănunțite a autoturismului, polițiștii au depistat sub bancheta și bara din spate, două locuri special amenajate în care se aflau 29.560 fire țigarete netimbrate, susceptibile că ar fi provenit din contrabandă.
    Asupra celor doi, în vârstă de 35 și 41 de ani, au fost depistate sumele de 4.540 de lei și 4.199 hryvnie ucrainene.
    Autoturismul utilizat, întreaga cantitate de țigarete și sumele de bani depistate, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
    Polițiștii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.