marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Prinși la frontieră: un român cu permis de conducere fals și un camerunez cu buletinul altcuiva

    de Special Arad | 9 august 2022, 3:41 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Imagine cu rol ilustrativ (foto: arhivă / Poliția de Frontieră)

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.

    În data de 08.08.2022, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania. La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Grecia.

    Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

    Persoana a declarat că a obținut permisul de conducere contra sumei de 2000 de euro de la o persoană din Germania.

    Polițiștii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Un bărbat din Camerun, depistat cu documentul de identitate belgian al unei alte persoane

    Tot ieri, 08.08.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autoritățile din Belgia.

    Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

    În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Camerun, în vârstă de 40 de ani, care a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale.

    Polițiștii au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.