Principesa Sofia a României, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai, a fost implicată într-un accident rutier





Luni, 15 mai, pe DN1 București-Ploiești, în zona localității Corbeanca, județul Ilfov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. La volanul unuia dintre autoturisme se afla Principesa Sofia a României, cea de-a patra fiică a regelui Mihai și a reginei Ana, scrie Antena 3 CNN.
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că pe DN1 București-Ploiești, în zona localității Corbeanca, județul Ilfov, „a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, în urma căruia o persoană acuză dureri, urmând să fie evaluată medical”, conform Antena 3 CNN.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ și niciunul dintre șoferi nu a vrut să meargă la spital.
Principesa Sofia a României se îndrepta spre București, iar aceasta ar fi suferit un atac de panică în urma șocului.
Traficul a fost blocat parțial timp de aproape o oră.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?