Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad, sprijinit de Fundația Alber, reușește și în acest an să organizeze Festivalul de Șah – Arad Open. Ajunsă la ediția cu numărul XIII, competiția arădeană va avea loc între 24-30 septembrie, la mesele amplasate în incinta Hotelului Continental ocupând loc șahiști din: Ucraina, Ungaria și România.
Festivalul, în fapt prima competiție internațională de șah din țară din „era Covid-19”, se deschide cu Openul amatorilor ce dețin un elo sub 1600, turneu care va debuta joi dupa-masă, începând cu ora 18.00, și care se va desfășura pe parcursul a 7 runde, până duminică.
Festivalul Internaţional de Şah Arad 2020 mai cuprinde Openul principal Arad Open, între 25-30 septembrie,cu prima mutare vineri, de la ora 16.30.
Alin Câmpeanu: „Șahul va fi diferit în acest an”
„Șahul în acest an e diferit… Vom juca cu măști pe față în timpul partidei, cu distanțare socială, cu triaj epidemiologic la intrarea în sala de joc. Vom respecta toate măsurile legale de igienă anti-COVID-19, pentru că, în primul rând, ne gândim la sănătatea jucătorilor de șah. Vom fi intransigenți și vom veghea la respectarea tuturor regulilor. Tot din motive de securitate sanitară, am redus durata de desfășurare a festivalului și am coborât și timpul de joc, astfel ca timpul petrecut la tablă să fie cât mai redus, dar suficient pentru ca partidele sa fie omologate”, afirmă președintele clubului arădean, Alin Câmpeanu.
Primele 10 mese, online pe aradopen.ro
Datorită faptului că accesul publicului este interzis pe toată durata competiției, organizatorii au hotărât ca partidele de primele 10 mese să fie transmise live pe internet, pe siteul oficial al turneului. (www.aradopen.ro).
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este