sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Primul Summit Intergalactic al Spațiilor Independente de Artă”, expoziția celebrului artist mexican Abraham Cruzvillegas, conține și fragmente de instrucțiuni din partea kinema ikon

    de Tomck@t | 7 septembrie 2020, 1:45 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    La inițiativa „Sandwich”, artistul vizual mexican Abraham Cruzvillegas a venit cu o propunere inedită (și, totodată, specifică muncii sale): a invitat zeci de artiști din mai multe colțuri ale lumii să contribuie cu o idee, o lozincă, un cadru pentru un film, o fotografie sau un scenariu de spectacol, toate declarate deschise interpretării, ca mai apoi toate aceste „condimente” artistice să fie fuzionate într-o expoziție multimedia creată de Cruzvillegas. Evenimentul va avea loc, pe 11 septembrie, în spațiul de artă alternativă „Sandwich II” din incinta Combinatului Fondului Plastic din București. Printre grupările artistice care au contribuit la dezvoltarea conceptuală a expoziției se numără și kinema ikon din Arad.

    Ideea evenimentului artistic „Abraham Cruzvillegas: The 1st Intergalactic Summit of Independent Art Spaces” a fost gândită în 2019, dar – fiind vorba de o participare virtuală (și globală) a artiștilor – are mult mai mult sens în 2020, în contextul pandemiei, spun organizatorii.

    Alături de kinema ikon, au mai fost invitate să participe cu idei/instrucțiuni grupările Balamuc, Indecis și Lapsus din Timișoara, Corner și Institute for Provocation din Beijing (China), Martin Goya Business din Hangzhou (China), 3 137 din Atena (Grecia), ArtQ13 și Spazio Y din Roma (Italia), B5 & Monotremu din Târgu Mureș, Corner, Image and Sound și Qolony din București, Crater Invertido și Herrateca din Mexico City (Mexic), Message Salon din Zürich (Elveția), Naming rights din Londra (Marea Britanie), NEW NOW din Frankfurt (Germania), Oberliht din Chișinău (Moldova), Rinomina din Paris (Franța) și SIZE MATTERS din Viena (Austria).

    Pentru „The 1st Intergalactic Summit of Independent Art Spaces”, au fost trimise artistului schițe și măsurători, un scenariu de film realizat de 70 de autori, au fost propuse 150 de fotografii ca niște bilete de loterie, mai multe spectacole au fost declarate deschise interpretării, o listă de nume a trebuit să fie vopsită cu spray pe bannere, o listă de lozinci a trebuit să fie pictată manual pe haine vechi și un robot know-it-all a fost făcut din resturi.

    abraham cruzvillegas discusses hope and resourcefulness fb
    Abraham Cruzvillegas la Tate Modern, expoziția „Empty Lot”. Foto: mccormick.northwestern.edu

    Artistul Abraham Cruzvillegas a devenit vestit datorită lucrărilor sale de artă construite din obiecte găsite, în special prin proiectul său de „autoconstrucție” în desfășurare. La propunerea unui student al lui Cruzvillegas, Gabriel Orozco, ideea de „autoconstrucție” a fost ulterior exploatată (uneori alterată chiar în „autodistrugere” și „autoconfuzie”) și lărgită pe plan mondial, creând sculpturi, filme și instalații care demonstrează interconectarea oamenilor și a lucrurilor.

    În 2015, proiectul său numit „Empty Lot” a ocupat o hală (Turbine Hall) din muzeul londonez Tate Modern. Printre alte expoziții celebre amintim: „Hi, How Are You, Gonzo? The Contemporary Austin” din Statele Unite ale Americii (Aspen Art Museum, 2019), „Autorreconstrucción: Social Tissue” (Kunsthaus Zürich, Elveția, 2018) și „Sensory Spaces 12: Abraham Cruzvillegas” (Museum Boijmans Van Beuningen, Rotterdam, Olanda, 2017).

    Evenimentul „Abraham Cruzvillegas: The 1st Intergalactic Summit of Independent Art Spaces” face parte din proiectul „Sandwich Club 20-21”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.