Primul ministru Ilie Bolojan a venit la Arad și a discutat despre principalele investiții (P)
Primul ministru al României Ilie Bolojan a făcut o vizită la Arad pentru o analiză a principalelor investiții. Acesta s-a întâlnit cu europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, președintele Consiliului Județean Arad Iustin Cionca, prefectul Mihai Pașca și primarul Aradului Călin Bibarț.
Premierul Bolojan și reprezentanții Aradului au analizat stadiul investițiilor derulate în municipiul și județul Arad și au discutat despre modul în care vor continua acestea: drumul expres Arad – Oradea, complexul Matern – Pediatrie, lucrările de la noul CET, lucrările
la fosta UM Gai, care permit valorificarea Cetății Aradului. De asemenea, s-a discutat despre reformele necesare în perioada următoare.
„Primul ministru Ilie Bolojan este un prieten al Aradului și un om care cunoaște foarte bine importanța investițiilor. Așa cum îl știm, a
avut o abordare pragmatică, în care am discutat concret despre finanțarea și calendarul investițiilor din Arad. Toate marile proiecte
de investiții care dezvoltă Aradul vor continua, în ritmul pe care îl permite construcția bugetului pentru următorii ani. Guvernul
Bolojan pune accent pe eficiență și dezvoltare în limitele finanțării sustenabile și găsește la Arad o administrație liberală responsabilă,
pentru care investițiile sunt o prioritate”, a spus președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă.
Departamentul de Comunicare al PNL Arad
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)